Webhosting

Red PURPLE BLACK

Echipa de fotbal Forța Podu Iloaiei

Evoluția echipei de fotbal Forța Podu Iloaiei, din comunitatea noastră într-un material venit pe adresa redacției noastre de la domnul viceprimar Iustin Haliga. Vom prezenta mai jos materialul în integralitatea sa.

 

„Echipa de fotbal a fost înfinţată în anul 2010, de către primarul din acel moment, domnul Petrică Baciu. Desi Asociaţia sportivă “FORŢA” Podu Iloaiei avea mai multe ramuri de sport, dintre toate a funcţionat numai ramura fotbal.

Am început să mă ocup oficial de echipa de fotbal la sfârşitul anului 2012, iar până în primăvara acestui am am investit enorm de mult suflet, timp şi bani! În acel moment, echipa de fotbal activa în campionatul de fotbal organizat de A.J.F., în liga a-V-a, seria a-II-a. Au fost multe dificultăţi organizatorice şi financiare, de la început. În februarie 2013, domnul profesor Paul Codru, antrenorul echipei până atunci, a plecat la echipa din Leţcani. Returul de campionat a fost sub auspicii nefavorabile, muncind (destul de puţini), pentru a putea termina campionatul. Meciurile se desfăşurau într-un loc nepropice performanţei (terenul de la intrarea în Henci). La finalul acelui campionat echipa a terminat cu următoarea linie de clasament:

loc

Nume echipă

J

V

E

Î

Golaveraj

Pct.

A

4

Forta Podu Iloaiei

20

7

4

9

39-44

25p

-5

Între timp, preocupările mele au fost axate pe rezolvarea problemei terenului de joc. În mai 2013, am reuşit să intabulez baza sportivă- stadion (situat pe strada Tineretului), iar în până în august – am mutat porţile şi tribunele, am îngrădit terenul şi am dimensionat suprafaţa de joc. Până în noiembrie 2013 – am realizat şi instalat băncile de rezervă şi am branşat stadionul la apă potabilă şi energie electrică.

În vara anului 2013, de pregătirea echipei a început să se ocupe domnul Olariu Tiberiu-Francisc, iar prin munca depusă pe partea sportivă (organizarea şi relaţia cu A.J.F. se îmbunătăţise semnificativ, datorită mie şi domnului Adumitroaiei Dănuţ-Robert), la finalul acelui campionat s-a reuşit promovarea în liga a-IV-a, deşi la început nu credeam niciunul dintre noi. Meritele cele mai mari i se cuvin d omnului Olariu. În ediţia de Cupa României, echipa a ajuns până în optimi, deşi eram în liga a-V-a. La finalul acelui campionat echipa a terminat cu următoarea linie de clasament:

loc

Nume echipa

M

V

E

I

G

P

A

1

Forta Podu Iloaiei

27

22

1

4

85-26

67p

25

În primăvara anului 2014, am reuşit să amenajez o tribună cu scaune, în speranţa amenajării totale a tribunelor (din păcate străduinţele mele au rămas la acel nivel), iar între timp încercam să rezolv problema vestiarului. Deşi proiectul vestiarului era într-un stadiu avansat..... a rămas tot aşa!

În ediţia 2014-2015, primul sezon în liga a-IV-a (unde echipa din Podu Iloaiei are o tradiţie), am reuşit, ca nou promovată să ne clasăm pe locul 11 la seniori şi locul 3 la juniori. În ediţia de Cupa României, echipa a ajuns până în sferturile de finală. La finalul acelui campionat echipa a terminat cu următoarea linie de clasament:

Loc

Nume echipa

M

V

E

I

G

P

A

11

Forta Podu Iloaiei

31

11

2

18

56-78

35p

-10

Ediţia 2015-2016 a fost mai complicată sub aspect sportiv şi organizatoric. domnul Olariu a plecat, în toamna lui 2015, din ţară. O perioadă (până în decembrie 2015) de echipă s-a ocupat domnul Buhuşi Alexandru (jucător activ, fost jucător în liga I – unde sperăm să ajungă iarăşi). Din retur , de echipă s-a ocupat domnul Brânzaru Dorinel (jucător activ, căpitanul echipei). Campionatul este încă în curs, echipa probabil v-a termina pe locul 8 sau 9 la seniori, iar la juniori pe locul 5. În ediţia de Cupa României, echipa a ajuns până în optimi. Sub aspect organizatoric, lucrurile au evoluat tot complicat şi nu aş vrea să detaliez faptul că au început unii să se dea mai specialişti decât alţii, deşi de transferuri şi de relaţia cu A.J.F.-ul m-am ocupat tot eu, în rest fiind dat tot la spate. 

În toamna lui 2015, văzând că vestiarul nu se doreşte, m-am ocupat de achiziţionarea unor containere. Lucrurile erau avansate....dar ....a rămas tot aşa!

Având în vedere dificultăţile – mai ales financiare- întâlnite în această perioadă 2012-2016, am încercat să caut niste soluţii viabile şi sportiv şi financiar, sub aspect legal. Am avut inţiative în Consiliul Local al oraşului Podu Iloaiei pentru înfiinţarea unui club sportiv, după ce în iulie 2012 a fost respins proiectul prin care am încercat să dau o faţă normală AS „FORŢA” Podu Iloaiei.

Din august 2012 (când a fost prima iniţiativă) până în toqamna anului 2014, am tot încercat să înfiinţez CS „Unirea” Podu Iloaiei, ca o asociaţie fără scop patrimonial, cu personalitate juridică. Am încercat ca şi membrii şi cu persoane fizice şi cu persoane juridice, gen primăria, dar...nu am ajuns la nici un final. Am cerut de câteva ori rezervare de denumire la minister, dar mă rog...nu s-a putut sau nu s-a vrut..nu mai contează! 

În martie 2015, am ales o altă soluţie de înfiinţare a CS „Unirea” Podu Iloaiei, ca instituţie publică în subordinea primăriei. După 3 modificări, prin iniţiative în Consiliul Local, prin septembrie am reuşit să obţin Certificatul de Identitate Sportivă (CIS), dar a ajuns la mine prin ianuarie 2016, înţelegând că nu se dorea finalizarea demersului şi realizarea bugetului. Până la sfârşitul lui ianuarie 2016, am obţinut şi Certificatul de Înregistrare Fiscală (CIF). De aici mai urma deschiderea unui cont la Trezorerie şi clubul putea funcţiona. Apoi mai trebuiau nişte paşi pentru ca această structură sportivă să ajute la îmbunătăţirea activităţii sportive în oraşul nostru. Nu am înţeles niciodată, de ce nu s-a dorit aşa ceva!”