Webhosting

Red PURPLE BLACK

Focar de infecție la periferia orașului

Scris de 

De-a lungul anilor, orașul nostru a avut numeroase gropi de gunoi mai mult sau mai puțin oficiale. Către Sprânceana, groapa de gunoi este cât de cât ținută în frâu, oamenii încă mai aruncă gunoaie, dar nu ca în perioada anilor ’80, ’90.

În drum spre Scobâlțeni, aproape de barieră, pe șesul din partea dreaptă, unde cândva copii din cartier jucau fotbal, acum se conturează o nouă vărsătoare de gunoi. Putem identifica deșeuri greu degradabile și nu numai, care reprezintă o bombă biologică pentru întreaga comunitate.

Administrația locală omite cu desăvârșire statutul de oraș cu care ne ,,mândrim”, astfel neglijează standardele europene la care ar trebui să ne ridicăm si totodată relgulile elementare de dezvoltare care pot avea repercursiuni pe termen lung. Oamenii care locuiesc in vecinătatea acelui loc se simt amenințați și sunt îngrijorați pentu sănătatea  lor, a copiilor și a animalelor domestice pe care le au în gospodărie. 

Alături de administrația locală ar trebui ca și cetățenii să dea dovadă de implicare și să semnaleze  aceste  deversări ilegale de gunoi.