Webhosting

Red PURPLE BLACK

Invatamant

Elevii de la Școala Gimnazială Al. I Cuza Podu Iloaiei sunt solidari cu sinistrații din Lunca Cetățuii

Scris de

Elevii Școlii Gimnaziale Alexandru Ioan Cuza Podu Iloaiei învăță să fie solidari cu cei pentru care soarta a fost vitregă. Într-un comunicat de presă venit pe adresa redacției aflăm că  perioada 2-9 aprilie 2015 s-a desfășurat în Școala Gimnazială ”Al.I.Cuza” Podu Iloaiei proiectul caritabil ” Din inimă pentru voi” coordonat de director, prof. Ionela Zmau, director adjunct, prof. Gabriela Condrea, prof. Parmena Orzetic, bibliotecar Mariana Prostire.

Proiectul „Din inimă pentru voi” a apărut din dorința de a ajuta familiile afectate de incediul produs în satul Lunca Catățuii, comuna Ciurea, în ziua  de 17 martie 2015, care a distrus în proportie de 70%  un intreg  imobil. Sinistrații  locuiesc în prezent în alte localități, la  rude sau prieteni. Locatarii  sunt  fie persoane  singure, o familie monoparentală, familii cu  venituri mici, precum și familii cu copii scolari sau prescolari.

Proiectul și-a propus ca obiective: conştientizarea faptului că trebuie să fim alaturi de cei aflaţi în suferinţă,  manifestarea filantropiei prin participarea la activităţi caritabile, organizarea unei colecte în instituţie, desfășurându-se în două etape:

1.      organizarea de colecte de produse (în cadrul fiecarui colectiv de elevi, sub coordonarea profesorului diriginte/ învăţătorului s-a demarat o acţiune de colectare, care să cuprindă: rechizite, haine noi, sau în stare foarte bună, produse alimentare neperisabile, ambalate, inclusiv dulciuri şi fructe, jucării, pături, lenjerie etc.)

2.      predarea produselor colectate (pe 9 aprilie de către prof. Ionela Zmau, prof. Gabriela Condrea și prof. Parmena Orzetic a 14 cutii cu alimente, rechizite, îmbrăcăminte, 2 saci îmbrăcăminte, 1 pătură, 6 baxuri ulei, 3 baxuri făină și un bax orez) 

Echipa de proiect mulțumește tuturor celor care s-au implicat!

Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!

Scris de


           Astăzi, 7 aprilie 2015, între orele 9-11,30, elevii de la clasele a VII-a și a VIII-a de la Școala Gimnazială ”Al. I. Cuza” Podu Iloaiei au participat în cadrul Programului ”Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” la o activitate de educație juridică. Temele abordate au fost: Implicațiile vârstei de 14 ani, Elementele de individualizare a cărții de identitate, Răspunderea civilă delictuală și penală pe grupe de vârstă (14 ani,14-16 ani, peste 18 ani), Norma juridică (concept, emitent), Fapte și sancțiuni din Codul Penal (identificare, analiză, consecințe), Opțiuni profesionale în domeniul juridic. 

Activitatea a fost organizată de conducerea școlii (director, profesor Ionela Zmău și director adjunct, profesor Gabriela Condrea) și susținută de către doamna judecător Corina Colin (Judecătoria Răducăneni).

Școala noastră poate fi beneficiara a 17 miliarde lei într-un proiect POSDRU

Scris de

Asociația pentru Creșterea Speranței de Viață (APCSV) se află pe lista cererilor de finanțare aprobate dupa faza B a evaluării pentru CPP 181 „Prevenirea și corectarea părăsirii timpurii a școlii" - DMI 2.2. pe poziția 9 din 26 cu un punctaj de 82p, cu proiectul „Educație adecvată în sprijinul unei vieți bune și demne”, o poziție foarte bună pe lista celor aprobate în cadrul proiectelor europene.

În cadrul acestui proiect sunt prevăzuți cinci parteneri beneficiari ai proiectului, proiectul total având valoarea de 8.425.655,60 lei (84 miliarde lei vechi). Școala noastră este beneficiară cu o valoare de (1700000 lei) 17 miliarde lei vechi, condiția de eligibilitate pentru  faza următoare fiind ca coordonatorul de credite, în speță Primăria Podu Iloaiei să garanteze cofinațarea de 2% per partener respectiv 34000 lei (340 milioane lei vechi).

Contactat de redactia noastra, dl primar Istrate Gabi  ne-a declarat ca „Proiectul a ajuns la mine târziu, după ce a avut loc ședința de buget. Eu nu am de unde să scot 34000 lei (340 milioane lei vechi)  bătând din palme. Dacă se așteaptă până în iulie (2015) când are loc ședința pentru rectificarea bugetului, cu dragă inimă. Mai ales că este vorba de modernizarea unei aripi a școlii”.

În urma anchetei pe care a făcut-o redacția noastră vă putem informa că domnul primar se află într-o clară confuzie. Proiectul, pentru a fi eligibil în faza superioară, are nevoie de confirmarea cofinanțării din partea Primăriei (coordonatorul de credite al Școlii generale Al. I. Cuza Podu Iloaiei) deoarece fondurile de cofinanțare pentru instituțiile de stat sunt rezervate de către Ministerul Fondurilor Europene.   

Potrivit legii bugetului național pentru proecte europene, din anul  2015 sunt prevăzute 6,3 miliarde de euro pentru cofinantarea proiectelor europene în ultimul an în care Romania mai poate trage banii europeni din perioada de programare 2007-2013. Guvernul va aloca circa 6,3 miliarde de euro pentru cofinanțarea proiectelor europene, din care aproximativ 2 miliarde de euro pentru cele derulate de autoritățile locale, prin proiectul bugetului de stat pe anul 2015.

Menționăm că anul 2015 este crucial pentru absorbția fondurilor europene, fiind ultimul an în care România mai poate atrage bani din perioada de programare 2007-2013.

La fondurile structurale și de coeziune, pe perioada 2007 - 30 noiembrie 2014, rata de absorbție nu a ajuns nici la jumătate (44,68%, adică 8,58 miliarde de euro), ca sume cerute de Romania de la Comisia Europeana în baza cheltuielilor efectuate în proiectele europene.

La începutul anului, Comisia Europeană a avertizat Guvernul Romaniei ca țara va fi nevoită să încheie proiectele europene din bani de la bugetul de stat și de la beneficiari, dacă acestea nu vor fi finalizate pana la sfarsitul anului 2015.

Menționăm ca pentru a face rost de cei 2%, Primăria ar fi trebuit să solicite Consiliului Județean Iasi cei 340000 lei ( 340 milioane lei) printr-o solicitare pentru acest proiect. Agenția Nord Est POSDRU avea nevoie la dosar de o înștiințare prin care coordonatorul de credite, Primăria Podu Iloaiei, poate asigura aceasta suma, suma în cauză nefiind necesară în acest moment în cont (cash), demersurile fiind o formalitate instituțională, un principiu de acord pentru ca acest proiect să intre în cursul firesc, având girul în fața instituției finanțatoare (Agenția Nord Est POSDRU).

Importanța pentru școala și pentru comunitatea noastră este foarte mare. Proiectul își propune școlarizarea a 226 de elevi cu risc de părăsire timpurie a școlii care vor participa la activități de tip „after school” și 124 de persoane care au părăsit de timpuriu școala și care au vârsta mai mica de 18 ani - participante la cursuri de tip „a doua șansă”. Pentru a se realiza aceste obiective, în cadrul proiectului se prevede amenajarea spațiului corpului C al Școlii Al. I. Cuza Podu Iloaiei în condiții europene desfășurării optime a acestor activități.  

Din surse putem afirma că proiectul în cauză nu a intrat în discuție in Comisia pentru învățământ din cadrul Consiliului Local, chiar dacă Asociația pentru Cresterea Sperantei de Viata a avut două runde de negocieri cu Primăria.

În discuții avute cu alte asociații care au realizat astfel de proiecte am aflat că edilul nostru a mai refuzat și alte proiecte. În momentul de față putem spune că toți edilii au fost reticenți la a accesa fonduri europene, comunitatea noastră neputând beneficia de bani europeni pentru dezvoltare și un trai mai bun. 

Despre conținutul proiectului, evoluția și implicația acestuia în comunitatea noastră, în articolele viitoare. 

Asociația aplicantă pentru acest proiect poate fi găsită la http://www.sperantadeviata.ro/ 

Asociația Părinți pentru Ora de Religie filiala Podu Iloaiei

Scris de

Într-un comunicat primit pe adresa redactiei noastre, aflăm că joi, 26 februarie 2015, ora 14:15 va avea loc ședinta de înființare a Asociației Părinți pentru Ora de Religie (A.P.O.R.), filiala Podu Iloaiei, unde îl va avea ca invitat pe Cornel Popa, vicepresedinte A.P.O.R. Iasi.

A.P.O.R. Iasi a fost înființată pe 22 februarie 2015, este formată din părinţi de diverse profesii şi categorii sociale și îşi propune să sprijine predarea orei de religie în şcoală, prin organizarea de întruniri în care valorile religioase să fie promovate atât în rândul elevilor, cât şi în cel al părinţilor.

Înființarea A.P.O.R. are loc după ce ora de religie în școli a devenit opțională în trunchiul comun.

În momentul de față, Secretarul de stat în MEN, Liliana Preoteasa a declarat că Ministerul Educaţiei a trimis o adresă inspectoratelor şcolare, prin care le-a cerut să informeze părinţii elevilor că pentru a participa la ora de religie trebuie să depună o cerere, până la data de 6 martie 2015, aşa cum spune Curtea Constituțională. 

Cei care susțin această cauză sunt așteptați la Casa Sociala „Sf. Trei Ierarhi", (prăznicarul Bisericii Sf. Nicolae Podu Iloaiei) unde se vor alege președintele, vicepresedinții și un comitet de inițiativă a filialei A.P.O.R. Podu Iloaiei.

Ziua porților deschise la școala din orașul nostru

Scris de

Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Podu Iloaiei vă invită la Ziua Porților Deschise” sâmbătă, 21 februarie 2015 între orele 10 și 14. Acest eveniment are menirea de a sprijini părinții în demersul lor de a înscrie copiii la școală, de a le prezenta școala și de a-i familiariza cu tipurile de activități desfășurate aici. Se adresează în special acelor părinți care au copii ce se pot înscrie la grădiniță și în clasa pregătitoare. La școala din Podu Iloaiei vor fi înființate 3 clase pregătitoare la care vor fi învățătoarele: profesor Bordeianu Elena Diana, învățător Chirica Doina și învățător Voion Maria. Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare este:

·         23 februarie-13 martie  2015 completarea, depunerea și validarea cererilor-tip la unitatea de învățământ la care se înscrie copilul;

·         17 februarie – 11 martie 2015 evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor care nu au implinit 6 ani la data de 1 septembrie 2015 și solicită înscrierea la școală;

·         24 martie – 3 aprilie 2015 înscrierea copiilor la o altă unitate şcolară decât şcoala de circumscripţie;

·         10 aprilie 2015  – afișarea listelor finale ce cuprind copiii înscriși în clasa pregătitoare.

În anul școlar care urmează vă puteți înscrie copilul în clasa I dacă are împliniţi 7 ani până la 31 august 2015 inclusiv şi numărul de locuri permite acest lucru, în clasa pregătitoare, dacă are 6 ani împliniţi până la 31 august 2015, în clasa pregătitoare dacă are 6 ani împliniţi între 1 septembrie 2015 si 31 decembrie 2015 şi părintele/ tutorele legal solicită în scris acest lucru şi evaluarea de către experţi atestă pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare sau la grădiniţă dacă are 6 ani împliniţi între 1 septembrie 2015 si 31 decembrie 2015, dacă părintele/ tutorele legal nu doreşte înscrierea în învăţământul primar sau dacă evaluarea dezvoltării copilului de către experţi recomandă înscrierea la grădiniţă.

Programul pregătit pentru ziua de sâmbătă încearcă să acopere o paletă largă de activități desfășurate de școală și cu care comunitatea noastră s-a obișnuit deja. Părinții sunt invitați să participe la o prezentare PPT ”Despre școală și micile ei secrete”, la activitatea „Cadrele didactice…se prezintă” în care veți cunoaște pe cei ce vor îndruma pașii celor din clasele pregătitoare, va urma o vizită în clasele unde viitorii boboci vor învăța tainele scrisului și socotitului. Veți fi invitați la o expoziție de carte școlară și provocați la acțiune în cadrul a două ateliere de lucru:„Uniforma școlarului” și ”Școala mea”. Nu vor lipsi „Picături muzicale” și „Mesajul școlarilor de clasă pregătitoare”. Evident înainte de plecare veți putea lăsa câteva Gânduri alese în „Cartea școlii”.

Sigur va fi o zi utilă și frumoasă pregătită cu minuțiozitate de echipa managerială și colectivul de cadre didactice a școlii. 

La Budăi „Ziua porților deschise” este programată pentru luni, 23 februarie iar la școlile din Henci, Holm, Cosițeni și Scobîlțeni „Ziua porților deschise” va fi vineri 20 februarie.