Webhosting

Red PURPLE BLACK

Micul prinț în manualele din ziua de azi

Scris de 


Și cum stăteam acolo în agonie, strivit de mormanele de hârti pe care trebuie să le fac repede la cerințele inspectoratului, ale ministerului, ale guvernului ale comunității europene etc., apare micul prinț și cu vocea lui, de copil celestru, îmi cere:

-         Te rog să-mi desenezi o șpagă.

-         Ce fel de șpagă vrei să-ți desenez?! Eu nu știu de șpagă, sunt un biet profesor.

-         O șpagă ca oricare alta, așa cum primesc toți.

-         Păi... eu nu-mi permit să dau șpagă, n-am așa de mulți bani.

-         Știi tu, o șpagă cum se dă peste tot, ca să ai intrare...

Atunci i-am desenat un plic.

-         Aici este șpaga pe care ai vrut-o!

-         Ba nu e o șpagă. E un simplu plic cu bani.

M-am scărpinat în cap și am desenat și un buzunar, destul de rezonabil, de costum armani, pentru plicul desenat mai înainte.

-         Dar șpaga pe care ai desenat-o tu nu este pentru costumele de la ministere, e doar o mică șpagă.

Atunci am desenat un sertar de birou vechi. Am zic că mai mult ca sigur nu are cum să aibă un birou vechi unul care ia o șpagă mare. S-a uitat la mine și n-a zis nimic. Părea mulțumit cu șpaga pe care i-am desenat-o.

-         Pentru ce ai nevoie de șpagă?! L-am întrebat, curios fiind de solicitarea destul de bizară.

-         Doar am venit în România, ce e așa greu de înțeles?! mi-a răspuns bosumflat, cu o privire răutăcioasă, de om mare.

Lui Micul Prinț nu-i prea plac oamenii mari. Știe că mulți dintre ei ajung oameni exagertdemari, oameni din ăia multpreaimportanți, absolut nevinonați când este vorba de corupție. El spune că oamenii multpreaimportanți n-au timp de lucruri mărunte, lucruri cu care se ocupă oamenii normali sau tinerii sau copiii. Ei se ocupă numai cu interesul național. El mai zice că oamenii multpreaimportanți au nevoie de șpăgi mari, șpăgi care nu se pot da în plicuri și nu încap în buzunare. Cică și titlu de multpreaimportant se dă în funcție de șpăgile pe care le primesc.

Micul meu prieten este foarte bine informat, știe multe chestiuni despre care eu habar n-am. Mi-a spus despre procedurile tainice după care sunt date titlurile de oameni multpreaimportanți și despre strămoșii acestora, niște eroi ai muncii socialiste. Erau de două feluri: șefi de partid și securiști. Primii apărau interesul național și ceilalți îi păzeu pe primii în interesul național. Atunci l-am întrebat ce știe despre șpăgile oamenilor extraordinardeimportanți.

-         Șpăgile sunt de mai multe feluri. Sunt șpăgi importante, care se dau numai în conturi din străinătate, alte șpăgi sunt cu titlu de cadou sau de împrumuturi nerambursabile, așa ca fondurile europene. Șpăgile comune se numersc parandărături și sunt împărțite cu colegii deee... cu colegii. Mai sunt și șpăgile extraordinare, dar alea sunt pentru multpreaimportanți mai nătăfleți și sunt transformate în cârnați și pălincă.

Mi-a mai spus că, atunci când se ocupă cu interesul național, oamenii multpreaimportanți, nu stau la cozi pe la ghișee la pașapoarte, iar când sunt în trafic trebuie să meargă neapărat în coloană oficială, ca să-i vadă oamenii mărunți și neînsemnați ce extraordinar de importanți sunt ei. Ei sunt foarte grăbiți că interesul național nu poate aștepta. Pe lângă interesul național, oamenii multpreaimportanți fac campanii electorale. În aceste campanii află că oamenii ăia mici și neînsemnați trăiesc rău. Trăiesc rău fiindcă n-au spitale, n-au școli, n-au străzi sau autostrăzi, n-au apă, n-au servici (au doar servicii speciale), au salarii de... extraordinar de mici. Dar asta nu e din vina lor, e din vina celorlalți care sunt răi și vor să fure și să vândă țara. Atunci oamenii multpreaimportanți, ca să arate cât de mărinimoși sunt față de oamenii mărunți, fac promisiuni. Și promit timp de o lună, ăsta e temenul legal de promisiuni.

Atunci Micul Prinț a luat o figură foarte gravă.

-         De promisiunile astea nu e nimeni interesat. Dar mie îmi plac promisiunile astea. Sunt la fel ca poveștile fraților Grimm, numai că invers.

-         Cum adică invers? Întreb eu nedumerit de cele ce spune.

-          În poveștile fraților Grimm totul începe rău dar se termină întotdeauna bine. În promisiunile oamenilor extraordinardeimportanți e invers. Adică ei îți spun că o să mărească salariile, au să scadă impozitele, au să facă spitale și școli, etc. dar după alegeri taie salariile, închid spitale și școli ca să și le retrocedeze, se dărâmă autostrăzile și mai născocesc câteva taxe, așa ca să mai înființeze o instituție importantă pentru cineva extraordinardeimportant care i-a ajutat să facă promisiuni. Pe scurt, se termină rău tare.

-         Și de ce crezi că nu e nimeni interesat de promisiuni?

-         Păi, tu nu știi?! Toți știu că sunt făcute doar așa, că e o lege care-i obligă să facă promisiuni timp de o lună, dar numai din patru în patru ani, după care se întorc înapoi să se ocupe de interesul național. Și oamenii mărunți și neînsemnați știu asta, dar lor le place. E ca la campionatul mondial de fotbal în care fiecare ține cu câte o echipă.

-         Și oamenii extraordinardeimportanți de ce mai fac promisiuni dacă știu că nu-i crede nimeni?

-         Așa, ca să respecte legea și să vadă toată lumea că ei se luptă cu interesul național. Atunci când obosesc, că obosesc și ei, se duc într-un loc care se cheamă parlament și se culcă. Nu e așa de comfortabil acolo, dar se chinuie, și ei, așa. Când se trezesc sunt puși să facă gimnastică, să se mențină în formă pentru a lupta în continuare cu interesul național. Da ei nu fac gimnastică cum fac oamenii mici și neînsemnați. Ei ridică o mână sau amândouă mâinile, apoi se duc pe rând în față și dau din mâini până îi oprește cineva. 

L-am mai întrebat de unde știe despre oamenii extraordinardeimportanți și mi-a spus că acolo pe asteroidul lui nu are cablu TV și se uită la oameni așa cum poate el să vadă. Dacă ar fi avut cablu s-ar fi uitat la canalele TV de știri și ar fi înțeles mult mai bine.

Advertising