Webhosting

Red PURPLE BLACK

În parc cu domnul Goguță

Scris de 

            Era o după-amiază frumoasă de primăvară și după o zi plină la serviciu mă întorceam agale spre casă, lungind drumul prin micuțul meu oraș, cu intenția de a profita de soare. Oamenii ieșiți fel de fel prin parcuri și pe la colțul blocului, găsind fel de fel de motive dialectice pentru a da un sens vieții tumultuoase dintre Bahluiuri. După ce m-am salutat și schimbat amabilități cu mai mulți concetățeni am avut, nu neapărat, plăcerea de a mă întâlni cu onorabilul și stimabilul domn Goguță Bahluiescu care traversa grăbit strada. De la oarece distanță mă abordează fără să am vreo șansă de a nu mă face remarcat.

-          Bună ziua, domn’ profesor! Ce mă bucur să vă întâlnesc. Chiar vroiam să vorbesc cu dumneavoastră, că nu v-am mai văzut de mult. Nu aveți vro țigară, că eu mi le-am uitat acasă.

-          Îmi pare rău domn Goguță, nici eu nu am că nu fumez la serviciu și nu am la mine acum.

-          Las că vă luați acum și mergem în parc la sala de sport să stăm la o discuție.

Zis și făcut, m-am executat și mi-am luat un pachet de țigări și un chibrit și m-am îndreptat cu respectabilul meu prieten spre sala de sport.

-         Ați văzut ce de lume pe afară, zice amicul meu cu chef de discuție.

Nu prea aveam chef de bârfele lui dar mi-am zis că e bine să stau pe o bancă să profit de soarele și liniștea după-amiezii. Mă gândeam că parcul de pe Traian, unde se află și minunata noastră sală de sport, e un loc tocmai bun cu liniște și tihnă urbană de provincie. Surpriză mare când am ajuns în fața intrării, surpriză care l-a pus pe onorabilul meu amic într-o situație delicată și oarecum contradictorie. Poarta minunatului parc public era ferecată cu un lacăt de toată frumusețea, lacăt din ăla ce se punea în vremuri crezute apuse, pe la porțile și ușile realizărilor poporului muncitoresc, pentru a nu fi furate sau distruse de spionii dezmățaților de capitaliști. 

-    Domnule Goguță, se pare că nu e chip să stăm la o vorbă în după-amiaza asta, edilul orașului nostru a hotărât că nu e bine să stăm în parc într-o zi de primăvară cu soare.

   Zic și eu într-o doară, oarecum deranjat de situație și neînțelegând ce se întâmplă.

-      Dom profesor, da de ce ziceți așa!? ’mneavoastră nu știți ce răi sunt ăștia, și face semn cu capul arătând în josul străzii. Strică tot ce prind și domn primar s-a gândit că trebuie să păstrăm ce avem mai bun și mai frumos în oraș, să vadă cei ce vin pe la noi că nu suntem de ici de colea. Vedeți ce parc frumos avem și ce sală de sport! Nu e păcat să fie distruse?!

-         Domnule Goguță, eu cred că e păcat să le ținem încuiate și să nu le folosim.

-      Dar cine să le folosească, doar știți că nu sunt toți ca dumneavoastră să nu facă mizerie și să nu distrugă. Oamenii sunt răi și strică tot de asta s-a gândit domn primar să le păstreze.

-         Orice lucru care se folosește se mai poate strica, dar la fel de bine se poate și repara. Important este să te folosești de lucrul pe care îl ai.

-         Dar la ce bun?! De ce ar avea nevoie calicii ăștia de parc și de sală!? Să se ducă pe toaloaca din fața casei lor.

-         Pentru cei ce au toloacă în fața casei este foarte bine. Au unde să iasă și să profite de zilele călduroase de primăvară. Dar cei de la blocuri, cei de pe străzi ce nu au unde de mizerie, de praf sau noroi unde să iasă!?

-         Să stea la porție lor, de ce trebuie să strice parcul, doar nu e al lor.

-         Dar al cui e parcul, doar nu o fi al primarului?

-         Păi, e al nostru al tuturor. De ce să profite de el numai unii!?

-      Asta zic și eu, domnule Goguță! De ce să dispună după bunul plac o singură persoană de ceea ce aparține unei comunități. Iar dacă ceva se strică, ar fi bine să repare, doar de asta l-au ales cetățenii. Mie unul, nu-mi plac lacătele pe porți, ușile închise și lucrurile ticluite în secret. Îmi aduc aminte de cum se proceda odată demult pe când oamenii se temeau unii de alții și mai ales de securitate.

-         Nu e chiar așa domn’ profesor. Sigur e ceva provizoriu. O să dea drumul la parc.

-         Ar fi bine să facă așa, zic depărtându-mă de amicul meu dezamăgit, dezorientat și puțin intrigat. Nu știu dacă intrigat de mine sau de administrație.

      M-am îndreptat spre casă amintindu-mi de pățania unuia dintre marii politicieni locali care m-a rugat, odată demult, să-i pun în funcțiune un calculator nou nouț, doar că era nou nouț de 10 ani, în termeni IT ținea de istoria domeniului. Ideea este că ceea ce păstrezi sub cheie nu rămâne nou nouț, bun și frumos de arătat la alegeri. Poate ajunge neinteresant și de nefolosit. Concetățenii noștri merg în parcuri din Iași, merg pe terase în Iași, merg la fotbal în Iași, merg pentru mai toate în Iași și nu prea înțeleg de ce li se spune că trăiesc la oraș.

 

grafica de Miruna Condrea

 

Advertising