Webhosting

Red PURPLE BLACK
Info Podu Iloaiei - Editorial

Editorial

Securistoid

Scris de

Tot mai des întâlnesc un termen ce îmi aduce aminte de o poezie scrisă cu ceva timp în urmă: securistoid. Simt nevoia să scriu despre ceea ce însemnă acest termen și care a fost sensul pe care i l-am dat atunci. Pur și simplu sunt amuzat de cei ce au preluat termenul și îl folosesc în constructe ce se vor grave, dar sunt de-a dreptul hilare.

Securistoid/ securistoidal – individ cu comportament cospirativ, aparținător unei structuri de contrainformații ale totalitarismului, individ cu conduită represivă, care folosește informația împotriva populației,

Ne bântuie fantoma aparatului de represiune a dictatorului ceaușescu, acel aparat ce a terorizat, ce a distrus viețile oamenilor din tot blocul comunist. Fie că se numea NKVD în URSS, fie că era Cominformul lui Tito, Serviciul 7 la bulgari sau securitatea lui ceaușescu, toate aveau ca scop să controleze societatea și să anihileze pe cei ce nu se aliniau voinței partidului, adică a conducătorului iubit.

Acum nu mulți ani am scris o poezie, Securistoidului, pe care nu am inclus-o în nici o plachetă de versuri. Am publicat-o, pur și simplu, în spațiul virtual, neștiind ce să fac altceva cu ea. E doar o poezie, ce-i drept antrenează toate sentimentele negative adresate, mai curând, stafiei securității decât securității însăși. Din acest motiv poezia poartă, nu numele de „securității” ci securistoidului adică ceea ce este de fapt patologia sistemului (vezi definițiile de mai sus).

Securistoidului reprezintă patologia unui sistem ce ar trebui să fie în slujba cetățeanului, a unui sistem parvenit de un individ sau o grupare infracțională pentru a controla societatea în interes propriu.

Nu am ales întâmplător să denumesc această boală a sistemului cu un termen medical. Dacă am face nițel haz de necaz și am trece peste barierele resentimentelor am putea găsi chiar amuzant să definim acești oameni, ce se luptă cu „dușmanii poporului”, cu acest nume ce ar putea defini un individ cu porniri conspirative, individ care prezintă un delir persecutoriu, persoană cu constituție securistoidă, ce se caracterizează printr-un comportament bizar cu tendințe spre impostură, delațiune, cu tulburare a conștiinței manifestată prin halucinații, aiurări, iluzia că oamenii sunt trădători.

Evident, despre securitatea comunistă și despre fantoma ei din ziua de azi sunt multe de spus. Am vrut doar să mă opresc asupra a ceea ce a devenit la un moment dat, parte a creației mele.

 

Securistoidului

 Un toxic prezent în casă, la masă,

Pe stradă și la servici,

În telefon și pe facebook,

Între prieteni și în familii.

Auzi tu, cel care ești ca otravă în sufletul meu,

Securistoid perfid și mincinos,

Pui mâna ta murdară pe tot ce încerc să fac.

Împuți fiecare gest minunat în lumea asta a mea.

 

Tu, turnător cu o mie de măști,

Diluat în viața mea,

Infectezi ca o bacterie morbidă

Fiecare zi în care aș putea fi fericit.

 

Ființă incestuoasă,

Pângărești orice urmă de umanitate

Și o transformi în vulgar și păcat...

 

Molimă a lumii civilizate,

Ai intrat ca putreziciunea în viața oamenilor

Să transformi binele în rău,

Deturnând fiece intenție cumsecade.

 

Tu, securistoidule, ascuns în sistem,

Perfid, mișel și ticălos,

 

Cu sufletul mai păcătos decât iadul,

Să-ți fie rușine.

 

Ar trebui să-mi fie milă de tine și de viața ta bolnavă,

Cândva, odată ai fost om ca toți oamenii,

Dar ai ales să fii mizeria și deșeul,

Ai ales să te îmbraci în murdărie.

 

Puți sub sub parfumurile grețoase,

Ești vulgar în hainele tale,

Ce nu-ți pot ascunde perfidia.

Ești doar o păpușă de prost gust

Legănată de ațele răului.

Despre ziua orașului nostru drag

Scris de

Am văzut publicat pe feisbuc un afiș destul de amatoricesc realizat, în care sunt înșirate oarece informații care se vor a fi programul zilei orașului Podu Iloaiei. Am mai cetit pe ici colea, tot pe feisbucul nostru cel de toate zilele, despre zilele comunelor de prin'prejur și o grămadă de păreri ale înalților păreriologi locali, despre cum trebuie să se bea berea, cum să se frigă micul și cine să se crăciuiască pe scenă în chip de concert pentru gură cască. Una peste alta, este o găselniță bună, pentru ca târgovețul să-și întoarcă privirile de pe subiecte azvârlite la bârfă de indivizi băgăcioși și agitatori care tulbură liniștea înaltpreaedilului, când mai amendează un investitor, mai desființează un smurd sau azil, mai lăcătuiește o grădină publică sau concesionează, așa ca din întâmplare, un spital.

N-am auzit nemica despre ceea ce s-ar numi ziua orașului, despre acele manifestări neapărate care sunt dedicate istoriei urbei, valorilor și oamenilor de valoare dintre Bahluiuri. Poate că de ziua orașului am putea vorbi despre niște manifestări culturale prin spațiile ce mai includ încă nițică cultură și încă nu au fost desființate, adicălea școala generală și liceul. S-ar putea face oarece manifestații științifice întru aducerea aminte că pe meleagurile noastre a fost una dintre cele mei cu moț stațiuni de cercetare, s-ar putea face oarece târguri, de alea pentru pofticioși de merinde eco sau pentru doamnele căutătoare de chilipiruri, boarfe și bijuterii, poate s-ar putea căuta vreo câțiva cetățeni mai dihai și puși la gazeta primăriei cu oarece merite și dați drept exemplu urbei sau suiți pe o scenă pentru a le s-ar da vreo distincție și un tichet cadou pe la magazânele locale, s-ar mai putea face și un moment solemn în care oarece oameni cu ceva carte și cu ceva știință despre urbe ar putea zice celor neștiutori de trecutul local oarece informații dătătoare de mândrie locală. Poate pe final s-ar putea face și oarece manifestare câmpenească cu bere mici și țambal, prin parc și grădină publică, în care tot târgovețu’ să iasă la un mic șil la o bere și tot comerțantul băștinos să-și facă safteaua cu oarece parale nebăgate în samă de anaful cel rău și necruțător.

Sau dacă nu, mai bine am sărbători noaptea orașului, că multă lume trăiește cu noaptea-n cap.

Trăiască-ne orășelul, Vivat pâinea și circul!

Domnul Goguță crede că supermarcheturile sunt inutile

Scris de

Au înnebunit salcâmii și fiece târgoveț orășean ține să fie aproape de acest acaceu să- savureze aroma mult și bine. Am ieșit și eu să mă plimb prin parc și să număr salcâmii cu gândul la stupină și la posibilitatea unei producții rezonabile de miere de albină dacă timpul intră în acord cu floarea de salcâm. Aglomerație mare pe băncile din micuțul parc central. Întâlnindu-mă cu unul sau altul mă salut mai schimb oarece politețuri și boemii încercând să evităm discuțiile ce presupun oarece cheltuire inutilă de efort.

La vreo câteva bănci distanță respectabilul domn Goguță ține o prelegere despre binele orașului, despre cum unii răi vin să ne ia banii și despre ce bine ne este nouă așa fără ei. Cică un întreprinzător ar fi venit în orașul nostru și ne-ar fi luat moara mare cu toată averea de acolo și noroc de maimarii urbei că l-au amendat și vor să-l fugărească că altfel ar fi câștigat o avere pe pielea noastră. Văzându-mă prin preajmă nu precupețește și-mi cere confirmarea bravului său silogism.

-          Nu e așa domn profesor?! De ce avem noi nevoie de ăștia?! Nu ne e bine și fără ei?!

-          Bună ziua, domnule Bahluiescu! zic eu politicos încercând să evit o poziție la o chestiune despre care nu eram în temă.

-          Domn profesor, spuneți-le și dumneavoastră să înțeleagă și ei că nu ne trebuie supermarkete de alea unde se aduc toate prostiile cu euri. Noi avem produsele noastre sănătoase și bune. Cu gust, domle! Când muști, să simți bunătatea.

-          Așa o fi cum spui dumneata, dar nu văd de ce ar fi rău un supermarket. Oamenii ar putea să găsească într-un loc mai multe produse și poate ceva mai ieftin.

-          Adică dumneata ții cu ei?! Ăștia vor să-i falimenteze pe oamenii noștri. Ăștia vor să-i angajeze pe oameni pe mai nimic să ne cheltuim salariile la ei, să facă avere pe pielea noastră.

-          Sunt sigur că or să angajeze oameni și-i vor plăti măcar salariul minim pe economie. Dar chiar și așa oamenii vor avea un serviciu și o vor duce mai bine. Evident că vor să câștige bani, dacă investesc sume mari de bani pentru a deschide supermarketul. Cât despre ceilalți comercianți… probabil se vor adapta și se vor profila pe comercializarea a ceia ce nu se găsește în supermarket. Până la urmă sunt târgoveți și se pricep la comerț.

-          Da despre produsele cu euri ce părere aveți, doar nu vă plac roșiile alea închircite de le aruncam când eram copii?!

Goguță îmi spunea despre roșiile cherry, oarecum mai scumpe decât cele normale și foarte apreciate. Îmi aduc aminte că atunci când eram mic părinții mei puneau în grădină un strat cu ceapă, unul cu usturoi, unul cu marole și ridichi și câteva răsaduri de pătlăgele și ardei. De multe ori luau răsadurile din piață și nu nimereau soiurile mult căutate cu roșii mari și frumoase - pe timpurile alea era bun numai ce era mare și frumos, sau cât mai mare. De multe ori făceau niște roșii mici și închircite de-ți era lehamite să le culegi să faci o salată – adică se considera că nu sunt bune de nimic. Acum sunt considerat cu gust și foarte bune în sălături sau orice fel de aranjament de farfurie.

-          Dar ce? Te temi că n-ai să mai putrezești de la euri? Te-or dezgropa peste o sută de ani și te-or canoniza. Oamenii vor merge la moaștele lui Goguță. De euri nu cred că mai putem scăpa și nu le putem evita, cu sau fără supermarketuri tot produse cu conservanți, îndulcitori, coloranți și aditivi de toate soiurile.

-          Adică considerați că e bine să vină ăștia?

-          Da, cred că e bine. Vor fi locuri de muncă, vor aduce bani la bugetul local și vor transforma clădirea aia urâtă în ceva modern. De ce nu ar fi bine așa ceva?

-          Atunci, domn primar de ce l-a amendat?! Sigur încalcă legea cu ceva.

-          Cred că Primăria și Consiliul local ar trebui să-l sprijine ca să aducă investiții cât mai mari, doar așa se poate dezvolta micul nostru târg. 

L-am cam dezamăgit pe onorabilul meu amic cu reflexiile mele și i-am tăiat elanul discursului. Probabil l-am discreditat nițel în fața amicilor lui ce-i formau auditorul mărețului său discurs. Mi-am continuat plimbarea gândindu-mă că piedica democrației noastre este un reziduu comunist ce încă mai sălășluiește în noi. Încă mai credem că oamenii trebuie să trăiască și să gândească ca noi, ne speriem de ceea ce este diferit și nou și avem o doză de xenofobism cultivat de comuniști ce ne face să-i urâm pe cei ce vor să câștige legal dar nu vedem ilegalități de-alor noștri ce câștigă furând.

grafica de Miruna Condrea

În parc cu domnul Goguță

Scris de

            Era o după-amiază frumoasă de primăvară și după o zi plină la serviciu mă întorceam agale spre casă, lungind drumul prin micuțul meu oraș, cu intenția de a profita de soare. Oamenii ieșiți fel de fel prin parcuri și pe la colțul blocului, găsind fel de fel de motive dialectice pentru a da un sens vieții tumultuoase dintre Bahluiuri. După ce m-am salutat și schimbat amabilități cu mai mulți concetățeni am avut, nu neapărat, plăcerea de a mă întâlni cu onorabilul și stimabilul domn Goguță Bahluiescu care traversa grăbit strada. De la oarece distanță mă abordează fără să am vreo șansă de a nu mă face remarcat.

-          Bună ziua, domn’ profesor! Ce mă bucur să vă întâlnesc. Chiar vroiam să vorbesc cu dumneavoastră, că nu v-am mai văzut de mult. Nu aveți vro țigară, că eu mi le-am uitat acasă.

-          Îmi pare rău domn Goguță, nici eu nu am că nu fumez la serviciu și nu am la mine acum.

-          Las că vă luați acum și mergem în parc la sala de sport să stăm la o discuție.

Zis și făcut, m-am executat și mi-am luat un pachet de țigări și un chibrit și m-am îndreptat cu respectabilul meu prieten spre sala de sport.

-         Ați văzut ce de lume pe afară, zice amicul meu cu chef de discuție.

Nu prea aveam chef de bârfele lui dar mi-am zis că e bine să stau pe o bancă să profit de soarele și liniștea după-amiezii. Mă gândeam că parcul de pe Traian, unde se află și minunata noastră sală de sport, e un loc tocmai bun cu liniște și tihnă urbană de provincie. Surpriză mare când am ajuns în fața intrării, surpriză care l-a pus pe onorabilul meu amic într-o situație delicată și oarecum contradictorie. Poarta minunatului parc public era ferecată cu un lacăt de toată frumusețea, lacăt din ăla ce se punea în vremuri crezute apuse, pe la porțile și ușile realizărilor poporului muncitoresc, pentru a nu fi furate sau distruse de spionii dezmățaților de capitaliști. 

-    Domnule Goguță, se pare că nu e chip să stăm la o vorbă în după-amiaza asta, edilul orașului nostru a hotărât că nu e bine să stăm în parc într-o zi de primăvară cu soare.

   Zic și eu într-o doară, oarecum deranjat de situație și neînțelegând ce se întâmplă.

-      Dom profesor, da de ce ziceți așa!? ’mneavoastră nu știți ce răi sunt ăștia, și face semn cu capul arătând în josul străzii. Strică tot ce prind și domn primar s-a gândit că trebuie să păstrăm ce avem mai bun și mai frumos în oraș, să vadă cei ce vin pe la noi că nu suntem de ici de colea. Vedeți ce parc frumos avem și ce sală de sport! Nu e păcat să fie distruse?!

-         Domnule Goguță, eu cred că e păcat să le ținem încuiate și să nu le folosim.

-      Dar cine să le folosească, doar știți că nu sunt toți ca dumneavoastră să nu facă mizerie și să nu distrugă. Oamenii sunt răi și strică tot de asta s-a gândit domn primar să le păstreze.

-         Orice lucru care se folosește se mai poate strica, dar la fel de bine se poate și repara. Important este să te folosești de lucrul pe care îl ai.

-         Dar la ce bun?! De ce ar avea nevoie calicii ăștia de parc și de sală!? Să se ducă pe toaloaca din fața casei lor.

-         Pentru cei ce au toloacă în fața casei este foarte bine. Au unde să iasă și să profite de zilele călduroase de primăvară. Dar cei de la blocuri, cei de pe străzi ce nu au unde de mizerie, de praf sau noroi unde să iasă!?

-         Să stea la porție lor, de ce trebuie să strice parcul, doar nu e al lor.

-         Dar al cui e parcul, doar nu o fi al primarului?

-         Păi, e al nostru al tuturor. De ce să profite de el numai unii!?

-      Asta zic și eu, domnule Goguță! De ce să dispună după bunul plac o singură persoană de ceea ce aparține unei comunități. Iar dacă ceva se strică, ar fi bine să repare, doar de asta l-au ales cetățenii. Mie unul, nu-mi plac lacătele pe porți, ușile închise și lucrurile ticluite în secret. Îmi aduc aminte de cum se proceda odată demult pe când oamenii se temeau unii de alții și mai ales de securitate.

-         Nu e chiar așa domn’ profesor. Sigur e ceva provizoriu. O să dea drumul la parc.

-         Ar fi bine să facă așa, zic depărtându-mă de amicul meu dezamăgit, dezorientat și puțin intrigat. Nu știu dacă intrigat de mine sau de administrație.

      M-am îndreptat spre casă amintindu-mi de pățania unuia dintre marii politicieni locali care m-a rugat, odată demult, să-i pun în funcțiune un calculator nou nouț, doar că era nou nouț de 10 ani, în termeni IT ținea de istoria domeniului. Ideea este că ceea ce păstrezi sub cheie nu rămâne nou nouț, bun și frumos de arătat la alegeri. Poate ajunge neinteresant și de nefolosit. Concetățenii noștri merg în parcuri din Iași, merg pe terase în Iași, merg la fotbal în Iași, merg pentru mai toate în Iași și nu prea înțeleg de ce li se spune că trăiesc la oraș.

 

grafica de Miruna Condrea

 

Domnul Goguță Bahluiescu în prag de primăvară

Scris de

 

 

A venit primăvara și lumea, sătulă de stat în casă, în dosul sobei sau a caloriferului, a ieșit  pe străzile orașului, cu oarece treburi grabnice sau pur și simplu, de a mai saluta pe cineva și a lua pulsul târgului. 

Ca tot târgovețul, am ieșit și eu cu ceva treburi pe la părinți. Oarecum, ploaia de zilele astea mi-a cam dat de furcă, din cauza presiunii atmosferice scăzute, pătrunzându-mi până în măduva oaselor, semn că mă apropii de vârsta rozelor, și mi-am zis că trebuie să fac mai multă mișcare.

Cum mergeam cu gândurile mele, doar ce-am făcut colțul pe strada copilăriei că am dat nas în nas cu vechea și buna mea cunoștință, domnul Goguță, foarte preocupat de drum și aproape s-a speriat de iminenta ciocnire. 

-         Bună ziua, domn' profesor, scuzați-mă că era să vă iau la trântă. Eram atent la drum, că ploile astea au cam muiat asfaltul și a trebuit să-mi iau ciocate noi. Numa’ că ce-am lăsat bocancii că i-am înlocuit cu noile ciocate. 

-         Bună ziua, domnule Goguță! Bag seamă că ciocatele dumitale sunt cizme de cauciuc. 

-         Or fi ele chiar ciubote, dar mie îmi place să le zic ciocate. Să creadă lumea că am încălțări de orășean, că doar suntem la oraș. 

-         Dacă zici dumneata așa, așa să fie. Doar că bag seamă că aș avea nevoie și eu de niște ciocate ca a dumitale să pot ajunge la ai mei. 

-         Mi-e milă de pantofii dumneavoastră, domn profesor. Dar dacă o luați cu grijă pe sub gard și vă țineți de el, poate aveți o șansă. Da stați să vă zic povestea ciocatelor. 

-         Dacă e așa de important, am să stau s-o ascult, nu e grabă la ai mei și poate s-o mai zvânta asfaltul, zic eu în haz de necaz. 

-         Păi, acum, să fie vreo cinșpe ani, era un învățător care făcea naveta la Cosițeni, un fel de profesor ca dumneavoastră, numa’ că făcea la clase mici. Și trebuia ca în fiecare dimineață să meargă de la gară, unde venea cu trenul, până la Cosițeni, pe sub pădure. Toate bune și frumoase până ce ploua și muia asfaltul de nu era chip să poți merge cu pantof de oraș și atunci domnul învățător scotea ciocatele din sacoșă. Și așa au devenit ciubotele de gumă, pe care le purtau țăranii, ciocate pentru orășeni. Și acuma, dacă am devenit cu toții orășeni, cum să le zic altfel?! 

Avea dreptate domnul Goguță, trebuie să ne facem update-ul la viața de orășean, măcar cu termenii. 

-         La bunăvedere, domnule Goguță! 

-        O primăvară minunată să aveți, dom’ profesor! Să vă luați ciocate că va fi o primăvară ploioasă.

 

Grafica de Miruna Condrea

 

Page 1 of 18

Advertising