Webhosting

Red PURPLE BLACK

Razvan Ciorpac

Joi, 12 Iunie 2014 16:01

La Crama lui Victoraş

 Sub egida “dragostea te face să trăieşti, dar vinul te face fericit“, în oraşul nostru s-a deschis o cramă pentru vinuri alese, “Crama lui Victoraş“.

Patronul Victor Todiraşcu ne propune mărci locale, cunoscute şi de succes din zona noastră viticolă, vinuri de Bucium şi de Cotnari.

Locaţia centrală a cramei este o premiză de succes pentru afacere, iar patronul cu optimism ne spune că: “doar calitatea îţi aduce succesul!“ Într-un ambient plăcut, la o masă specială pot fi degustate vinuri dulci, demi-dulci, seci sau demi-seci, proaspete sau de colecţie. 

De apreciat că sunt aduse în paharul cunoscătorilor şi vinuri din crame particulare din zona Moldovei şi nu numai. Îi dorim mult succes in afacere şi concetăţenilor noştri, bunădispoziţie!

Joi, 29 Mai 2014 07:45

Ziua comunei Lețcani

Astăzi, 29 mai, comuna Lețcani este îmbracată în straie de sărbătoare.

În fiecare an, de Înălțare, se organizează ”Ziua comunei Lețcani”. Fiind și Ziua Eroilor, în cadrul aceleiași zile vor fi comemorați cei 1134 soldați români căzuți în cel de-al doilea război mondial, îngropați în Cimitirul eroilor neamului din Lețcani.

Programul ”Zilei comunei Lețcani” este următorul:

-    Ora 13 – Depuneri de coroane la Cimitirul eroilor neamului din comuna Lețcani. La comemorare vor fi prezente oficialitățile comunei Lețcani dar și ale Iașului printre care Președintele CJ Cristian Adomniței și deputatul PNL Costel Alexe. Omagierea va avea loc in prezența veteranilor celui de-al doilea război mondial din Lețcani si a Fanfarei militare Iași; 

-       Ora 15 – Concert de muzica populara pe stadionul comunei susținut de Claudia Martinica, Vasilica Tătaru, reprezentație a ansamblului Doina Carpaților și recital susținut de  Fanfara militara Iași; 

-          Ora 20 – 1 ora de concert extraordinar Andreea Balan; 

-          Ora 21 – Foc de artificii.  

Pagina noastră felicită organizația PNL Lețcani condusă de domnul Primar Stelian Turcu pentru organizarea acestui minunat eveniment.

Miercuri, 28 Mai 2014 18:30

Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor

Una dintre cele mai mari sărbători creştine ale neamului nostru “Înălţarea Domnului“ este aşteptată cu mare bucurie de către toţi creştinii ortodocşi din oraşul nostru.

În ultimii ani s-a încetăţenit obiceiul de a aduce un pios omagiu eroilor neamului căzuţi la datorie, la troiţa din centrul oraşului.

Acest eveniment va avea loc joi, 29 mai, la ora 12. Săvârşirea actului religios va fi făcută de către cei 2 preoţi ai parohiei noastre.

Vor fi prezenți reprezentanţii instituţiilor publice care vor depune jerbe şi coroane de flori.

 În incheiere domnul Costel Tcaciuc va face o pomenire de aducere aminte a eroilor care s-au jertfit pentru păstrarea valorilor şi a credinţei neamului românesc. 

Sunteti aşteptati și voi la acest moment solemn!

Marți, 27 Mai 2014 17:10

Copiii sunt minunea lumii!

“Această minune începe de la 1 ianuarie până la 31 decembrie în fiecare an, repetându-se de-a lungul timpului şi va continua cât va exista lumea. Au o zi a lor, 1 iunie. O zi calină, caldă, plină de candoare, liniştită în aparenţă dar explozivă de bucuria şi râsetele de voie bună ale celor mulţi pe care cu dragoste îi numim “MINUNEA LUMII“.

Eu, Zâna Măseluţă, vin în întâmpinarea copiilor cu o invitaţie la poezie, dans şi momente vesele. Fiecare copil va primi un dar de ziua lui. Vă aşteptăm pe 1 iunie, ora 12, la magazinul doamnei Doina Maistru(vis-a-vis de spital) la o distracţie pe cinste.“

Semnat:

Zâna Măseluţă

Marți, 20 mai 2014, s-a desfașurat ultima parte a competiției ”Liber la sport”, aflată la a doua ediție, organizată de PNL Podu Iloaiei pe terenul sintetic “Fairplay sport” al domnului Claudiu Irimia.

Campionatul a adunat 16 echipe care au reprezentat zonele orașului Podu Iloaiei si s-a conturat în jurul a 80 de sportivi dornici să câștige cele 5 bilete la finala cupei României dintre Steaua și Astra, desfașurata la București, pe Național Arena, în data de 23 mai 2014, oferite de domnul președinte PNL Ionel Alexa.

Fluierul de început al finalei a găsit pe teren cele mai puternice echipe care s-au remarcat in decursul campionatului prin tehnici diferite de joc: Centru IV, care a jucat un fotbal frumos, bazat pe dribling  si deposedari si Mahala 1 care au jucat un fotbal rapid, bazat pe pase scurte, dintr-o bucată. Meciul a fost foarte strâns și a fost decis de singurul gol marcat în poarta echipei Centru IV.

Fluierul de final al domnului arbitru Catalin Curecheriu a dezlantuit spectatorii prezenți și a eliberat în cateva secunde toată tensiunea și emotiile adunate pe parcursul celor 3 zile de competiție. 

Premierea și decernarea premiilor va avea loc joi, 22 mai ora 17 pe esplanada din centrul orașului în cadrul evenimentului organizat de PNL Podu Iloaiei – Prezentarea eurocandidatului și concert. 

Pagina noastra felicită câștigătorii – Petroiu Geani, Florean Robert, Corobuță Alex, Gogu Petronel, Petru Călin și le dorește sa aibe parte de o finală a Cupei României la București pe cinste!

”Mă bucur ca tradiția pe care am inițiat-o in 2008 a ramas” a declarat domnul Cristian Adomniței, presedintele Consiliului Județean Iași.

Duminică seară începând cu ora 5 a început a doua ediție a competiției locale de fotbal pe teren mic a orașului Podu Iloaiei. În debutul competiției, candidatul ieșean la alegerile europarlamentare Andrei Muraru, alături de domnul deputat Costel Alexe și binecunoscutul Cristian Adomniței au dat startul urând tuturor echipelor concurente mult succes.

S-au înscris 16 echipe din majoritatea zonelor orașului nostru cu încrederea ca vor câștiga biletele puse în joc la finala României din data de 23 mai de pe Național Arena București dintre Steaua și Astra.

Campionatul se va derula pe durata a 3 zile, marți jucându-se finala, premierea realizându-se în data de 22 mai, când in centrul orașului va avea loc o manifestație organizată de PNL Podu Iloaiei.

                        Vor fi și premii de consolare ce constau în mingi pentru ocupanții primelor locuri.

Sâmbătă, 17 mai 2014, la Pizzeria Hap Hap, tinerii din orașul nostru s-au adunat în număr foarte mare pentru a participa la două acțiuni propuse de PNL Podu Iloaiei. Astfel, peste 60 de tineri au fost încântați de expoziția de fotografie, aflată la a doua ediție, „Orașul Podu Iloaiei în imagini”. Concursul și vernisajul au fost savurate la o felie de pizza și un suc oferite de președintele PNL Podu Iloaiei Ionel Alexa.

Lucrările expuse, deosebit de frumoase, au surprins locuri și oameni din oraș impresionând atât prin sensibilitate cât și prin realism.

Câștigătorii concursului au fost: locul 1 – Roxana Simiciuc cu lucrarea ”Ruine”, locul 2 – Mădălina Atanasov cu lucrarea  ”Noapte în oraș”, locul 3 – Beatrice Zaharia cu lucrarea ”Apusul răsăritului”.

Au fost acordate și două premii speciale pentru romantism – Roxana Simiciuc cu lucrearea ”The sun is new each day” și pentru peisaj – Nicu Toma cu lucrarea ”Nori peste sat”.

Membrii biroului politic PNL Podu Iloaiei, inițiatorii și organizatorii evenimentelor, președinte Ionel Alexa, Cătălin Condrea, Răzvan Ciorpac, Gabriela Condrea, Vali Lupu, și mai tânărul vicepreședinte TNL Tudor Alexandru au creat o atmosferă relaxantă prin dicuțiile purtate, mesajele și sfaturile pentru tinerii prezenți. Domnul Ionel Alexa a expus importanța prezenței la vot pentru alegerile parlamentare și a prezentat eurocandidatul PNL din județul nostrum în persoana domnului Andrei Muraru.

În partea a doua s-a derulat seara de film. La a 16-a ediție a adus in fața participanților, filmul „Drumul spre libertate” care prezintă unul dintre cei mai importanți oameni de la răspântia dintre veacuri, Nelson Mandela. Născut sa fie liber, personalitatea acestuia a captat atentia tinerilor provocându-i la pace si implicare.

 O seară plină, o seară frumoasă, un câștig pentru tinerii din comunitatea noastră.

Update: Pozele pot fi vizionate pe pagina noastră de facebook: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.738861349498103.1073741848.350672068317035&type=1 

Fiindcă e campanie electorală și cu toții ne-am săturat de promisiuni, PNL Podu Iloaiei vă provoacă la o altfel de implicare. O implicare în activități sportive, culturale și de relaxare. Un program de manifestări sportive, culturale și de relaxare vă pot arăta că viața comunității poate fi altfel. De altfel aveți ocazia să vă întâlniți cu prieteni cunoștințe și evident cu oamenii ce doresc să vă reprezinte. Puteți să le puneți întrebări și să le împărtășiți din nemulțumirile și problemele ce le întâmpinați în comunitate. Implică-te și tu.

Concurs de fotografie „Orașul Podu Iloaiei în imagini” la ediția a doua

Prima ediție a concursului a ales trei fotografii câștigătoare din cele 40 înscrise în concurs dar expoziția care poate fi vizualizată și acum la Pizzeria Hap Hap a reușit să pună în față concetățenilor o imagine inedită a orașului, reușind să sensibilizeze la frumos. Organizația locală PNL vă invită la un nou concurs în care să surprindeți cu obiectivul aparatului de fotografiat, ineditul din orașul nostru pentru a-l supune criticii și simțului concetățenilor. Vernisajul expoziției va avea loc pe 17 mai la Pizzeria Hap Hap începând cu ora 16. Vă așteptăm cu poze inedite la adresa de mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. . Pentru detalii telefonați la 0740 754 754.

Deschiderea Săptămânii liberale

Vineri 16 mai începând cu ora 18 va avea loc deschiderea oficială a săptămânii liberale la Pizzeria Hap Hap unde cetățenii orașului nostru sunt invitați de organizația locală PNL la un ceai și o prăjitură pentru a fi prezentat programul, echipa politică și un remember a activităților derulate de aceștia în trecut. La eveniment vor participa membrii biroului politic local PNL și invitați speciali din organizația județeană.

Concurs de table și șah

Miercuri 21 mai 2014 începând cu ora 12 sunteți invitați la două competiții ce vor avea loc la sediul PNL: table și șah. Competițiile se adresează tuturor iubitorilor acestor jocuri și este dedicată celor ce poartă numele sfinților înpărați Constantin și Elena. Câștigătorii locurilor I, II și III vor fi răsplătiți pentru priceperea și talentul lor cu câte un set de table și șah. Sunteți provocați să vă implicați

 

 

În programul PNL Podu Iloaiei activitățile sportive au un loc special. Anul trecut, în cadrul Libertariadei, campionatul de fotbal a adus la start un număr de 16 echipe și peste 100 de susținători. Atunci vi s-a promis o reeditare a competiției, iar câștigătorilor li s-au promis biletele pentru un meci pe Național Arena.

PNL se ține de cuvânt și vă invită la o a doua ediție a competiției de fotbal pe teren mic, dedicată în special tinerilor din orașul nostru. Începând cu duminică 18 mai, când va avea loc prima etapă a competiției, pe parcursul a trei zile, la terenul sintetic de fotbal de la Coșeri, între orele 17-20, cei care îndrăgesc sportul sunt invitați la o cură de fotbal.

Dacă vrei să fii în teren, trebuie să te înscrii cu o echipă în competiție, iar dacă vrei să-ți susții echipa favorită ești invitat în tribună și să ai la tine spiritul fair-play-ului. Înscrierea trebuie să conțină numele echipei, cartierul din care face parte și numele celor 5 jucători.

Înscrierile se fac în perioada 12-17 mai, la sediul PNL Podu Iloaiei sau la numărul de telefon 0720059324 (persoana de contact Vali Lupu între orele 10-18). Se pot înscrie tineri ai comunității noastre cu vârste între 14 și 40 de ani.

Sunt așteptați cât mai mulți competitori. Șeful comisiei de arbitraj este domnul profesor Cătălin Curecheriu. „Câștigătorii competiției vor participa la finala Cupei României de pe Național Arena, disputată între Steaua București și Astra Giurgiu. Transportul este gratuit fiind asigurat de echipa PNL. Locurile doi și trei vor primi premii în obiecte”, ne-a declarat președintele filialei locale PNL, Ionel Alexa.

Invitații speciali ai competiției, domnul deputat Costel Alexe și candidatul la europarlamentare Andrei Muraru, vor fi printre suporterii de onoare. 

Pe tot parcursul competiției Info Podu Iloaiei vă va ține la curent cu rezultatele și evoluția echipelor.

Sâmbătă, 10 Mai 2014 14:48

Săptămâna liberală în orașul nostru

Cu toții știm că echipa PNL Podu Iloaiei s-a refăcut într-o formulă nouă, o formulă tânără dar totodată cu experiență și maturitate. În actuala campanie electorală PNL Podu Iloaiei vă propune Săptămâna liberală, o săptămână în care să aveți parte de ceva inedit pentru a vă scoate din monotonie.

Astfel începând cu vineri, 16 mai, vă sunt oferite o serie de evenimente ce vor debuta cu deschiderea oficială de la Pizzeria Hap Hap când va fi prezentat programul și echipa politică.

Sâmbătă seară, 17 mai,   în aceeași locație va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „Orașul Podu Iloaiei în imagini” ediția a doua după care va urma un film din cadrul celei de-a XVI-a ediția a “Serii de film”.

Duminică, 18 mai va avea loc prima etapă a competiției de fotbal „Liber la sport” ce se va derula pe parcursul a trei zile la terenul sintetic de fotbal de la Coșeri. Câștigătorii competiției vor primi o excursie la finala Cupei României de pe Național Arena, Bucuresti. Locurile doi și trei vor primi premii în obiecte. In aceeasi zi, la pizzeria Hap Ha va avea loc un eveniment dedicat doamnelor, eveniment pentru care vom reveni cu detalii.

Miercuri, 21 mai, pe esplanada din fața sediului PNL din oraș vor avea loc 2 competiții, de șah si table.

Joi, 22 mai, în centru orașului în prezența invitaților, candidatul Iașului la europarlamentare Andrei Muraru va da tonul unui spectacol special.

Vineri 23 mai, ultima zi de campanie electorală va fi încheiată cu Liberal Party la localul domnului Ionel Alexa de la Coșeri. Pe toată această perioadă, președintele PNL Podu Iloaiei Ionel Alexa înpreună cu echipa politică vă stau la dispoziție cu informații despre candidații la europarlamentare și importanța acestora în viața noastră. Mult succes tuturor!