Webhosting

Red PURPLE BLACK

Razvan Ciorpac

Sedinta de Consiliu Local din  30 octombrie a fost prezidata de domnul consilier UNPR Irimia Claudiu si a avut pe ordinea de zi 20 de puncte.

Inainte de deschiderea sedintei, domnul consilier PSD Cojocaru Gheorghe a tinut sa adreseze cateva cuvinte reprezentantilor paginii noastre de stiri www.info-poduiloaiei.ro prezenti la sedinta – Razvan Ciorpac si Tudor Alexandru. Astfel, domnul consilier s-a aratat vadit deranjat de prezenta noastra la sedintele de consiliu local din cauza articolelor pe care le publicam, acuzandu-ne de publicarea de neadevaruri. Pe aceasta cale ii transmitem ca asteptam un comunicat de presa din partea dumnealui, un drept la replica, prin care sa-si expuna punctele de vedere. Pe de alta parte, alti consilieri si-au exprimat multumirea si sustinerea fata de activitatea noastra.

A fost prima sedinta in care a existat un dialog oficial intre consilieri si reprezentantii media din orasul nostru. A fost prima sedinta in care s-a observat clar o majoritate compusa din consilierii PSD – UNPR in ceea ce priveste luarea deciziilor pentru orasul nostru.

Unul din punctele fierbinti de pe ordinea de zi a reprezentat-o organigrama, punct care a picat de cateva ori in sedintele trecute. De precizat la acest punct este ca dl. Consilier PSD Cojocaru Gheorghe, adversar inversunat al acesteia inainte de trecerea domnului primar si a consilierilor PDL in partidul sau, PSD, a votat pentru trecerea acestui proiect. Organigrama a aparut pe ordinea de zi fara modificari fata de sedintele trecute. Organigrama a trecut cu 11 voturi pentru si 6 abtineri.

Alt punct de pe ordinea de zi a fost – Proiect de hotarare privind numire reprezentanti in consiliul de administratie al liceului. Acest punct a fost votat in unanimitate pentru, reprezentantii din Consiliul Local fiind Cojocaru Gheorghe, Irimia Claudiu si Cozma Mihai.

Un alt punct interesant a fost reprezentat de proiect de hotarare privind aprobare ajutor financiar pentru Scoala Al. I. Cuza pentru participare la proiectul muzical european „Europa douasprezece puncte”, unde tara noastra va participa alaturi de alte 9 tari. Corul orasului nostru, condus de doamna Stepanida Postelnicu, „Lia Ciocarlia” urmand sa primeasca pentru participarea la acest proiect suma de 5000 lei. Proiectul a fost votat in unanimitate si a trecut. 

Pagina noastra promite sa va tina in continuare la curent cu hotararile luate de Consiliul Local si va indeamna sa va exprimati parerile intr-un mod civilizat.

Duminică, 26 Octombrie 2014 07:37

Seara de film in Podu Iloaiei

Proiect lansat acum mai bine de 7 ani de Catalin Condrea, Tudor Alexandru si Razvan Ciorpac, “Seara de film” a ajuns sambata 25 octombrie  la a XVI-a editie. De-a lungul timpului evenimentul s-a desfasurat in diferite locatii din orasul nostru (Clubul Copiilor, Terasa Roz, Predemet, Hanul Iloaiei, Pizzeria Hap Hap), gazdele fiind incantate de initiativa organizatorilor de a oferi tinerilor din Podu Iloaiei un mod frumos de a petrece timpul liber.

          La ultima editie, organizata de TNL Podu Iloaiei cu sprijinul doamnei profesor Gabriela Condrea ,  au fost prezenti peste 60 de tineri printre care si colegi din organizatiile TNL din Iasi, Baltati, Erbiceni si Lungani. Acestia s-au bucurat de proiectia unei capodopere cinematografice – Lista lui Schindler -  un film dupa  povestea reala  a lui Oscar Schindler, un industrialist german care in timpul celui de-al doilea razboi mondial, vrand sa faca avere pe seama evreilor, ajunge sa se indragosteasca de sentimentul de a salva vieti omenesti, reusind astfel sa scape de la moarte peste 1100 de evrei.

           Cele 3 ore de film s-au scurs foarte repede, organizatorii si gazda, Pizzeria Hap Hap reusind sa creeze o atmosfera calda, primitoare, perfecta pentru petrecerea unei seri reci de octombrie. 

            Organizatorii, TNL Podu Iloaiei,  promit sa continue proiectul “Seara de film” si sa revina pe viitor cu alte editii.

Joi, 16 Octombrie 2014 13:15

Uraganul, inotatorii si Consiliul Local

Dupa un inceput de campanie electorala linistit si bland ca toamna tarzie de afara, lipsit de orice adiere de lupta politica, uraganul OUG55 a trecut violent peste Consiliul Local din orasul nostru aruncand saracii consilierii  peste bord, silindu-i, sa inoate nauciti si derutati  care incotro sa se salveze.

Numai ca sa nu credeti ca toti au nimerit inapoi in barcile din care cazusera. Da de unde. Unii, maestri inotatori, profitand de valtoarea si confuzia creata, au preferat sa se urce in alta barca, mai mare, cu panze mai frumos colorate. Altii, vazand ca in barca lor se suie vechi inamici politici au sarit inapoi, inotand disperati  spre o luntre cu un singur vaslas, totul sub ochii altora, care n-au vrut in fel si chip sa renunte la mandrele lor ambarcatiuni.

Astfel, dupa ce uraganul OUG55 a trecut si s-a lasat linistea peste Consiliul Llocal, ambarcatiunile politice arata asa:

1.        PDL – 0 ocupanti, barca nu a supravietuit uraganului, scufundandu-se brio;

2.       PSD – 7 ocupanti: Haliga Iustin, Grădinaru Cornel, Cozma Mihai, Chelaru Neculai, Cușnir Maria, Paul Leizeruc, Cojocaru Gheorghe, condusi chiar de primarul Istrate Gabi;

3.       UNPR – 2 ocupanti:  Irimia Claudiu,  Capatana Gabi;

4.       PNL – 1 ocupant:  Costin Cornelia;

5.       PPDD – 2 ocupanti: Ipate Catalin, Munteanu Dumitru;

6.       Independentii – 5: Zero Florin, Popovici Dumitru, Tcaciuc Constantin, Baciu Petru, Baciu Florin. 

In urma ordonantei furtunoase, a aparut un nou curent in politica locala, curent la moda de altfel, acela de a fi independent. Daca inaintea ordonantei aveam un singur consilier independent,  pe domnul Zero, acum acestuia i s-au mai alaturat 4, barca independentilor fiind acum ocupata  de 5 consilieri,  care daca ar fi fost membrii aceluiasi partid ar fi reprezentat o forta in Consiliul Local.  In schimb, PNL-ul a ramas cu un singur reprezentant in Consiliul Local, membrii aliati PDL, preferand sa treaca, pana la ultimul, la PSD.

Luni, 08 Septembrie 2014 07:38

Raliului Iasului 2014

Raliul Iasului 2014, editia cu numarul 30, s-a desfasurat in 4 – 6 septembrie si  a pastrat si anul acesta probele de referinta din anii trecuti, sensul de desfasurare fiind inversat. Cunoscut pentru macadamul de calitate, probele tehnice si de viteza, Raliul Iasului 2014 s-a desfasurat pe 100 kilometri de concurs grupati in 10 probe speciale.

Evenimentul a inceput  miercuri, 3 septembrie, cu recunoasterea traseului, joi avand  loc prezentarea oficiala si startul festiv din fata Primariei Iasi. Vineri, incepand cu ora 16:00, din fata Palatului Culturii a plecat prima masina de concurs ce avea sa parcurga 50 de kilometri cronometrati impartiti in trei probe speciale. Cu startul la 09:30, ziua de sambata, a pregatit echipajelor participante doua bucle identice, formate din trei speciale in preajma localitatilor Paun, Dobrovat si Cioca Boca, cu o lungime totala de peste 71 de kilometri de macadam.

Raliul s-a incheiat  cu parcurgerea “Cotnari RallyShow”, superspeciala  de la Rapa Galbena si a fost castigat de francezul Francois Delecour. Festivitatea de premiere s-a desfasurat pe Platoul Terasa Palas Iasi. 

Redactia noastra, prezenta la eveniment la speciala din preajma localitatii Paun,  a realizat o serie de fotografii pe care le puteti vedea in albumul de mai jos:

 Fotografii Raliul Iasului 2014

 

În iunie 1870, dupa ce a fost construita de către concernul austriac Offenheim, a fost dată în funcțiune linia de cale ferată Pașcani-Iași pe ruta căreia se afla atunci satul Podu Iloaiei, la 23 km de Iași.

Gara Podu Iloaiei este o gară construită la sfârsitul secolului al XIX-lea în satul, pe atunci, Podu Iloaiei. Datorită vechimii clădirii și arhitecturii deosebite a fost inclusă în lista monumentelor istorice din judetul Iași în anul 2004.

Gara din orasul nostru are in spate un trecut istoric,  la 30 iunie 1941, fiind capătul traseului unui "tren al morții". Acesta avea 18 vagoane și transporta 1.902 evrei, în ultimul vagon aflându-se cadavrele a 80 dintre ei care fuseseră împușcați, înjunghiați sau bătuți. Vagoanele erau mici (de 10 tone) și erau folosite pentru transportul materialelor de construcții. În fiecare vagon au fost înghesuiți peste 100 de evrei ieșeni. Deși distanța între Iași și Podu Iloaiei este de 23 km pe calea ferată, "trenul morții" a parcurs-o în opt ore. Condițiile în care a avut loc călătoria au fost inumane: evreii erau înghesuiți în vagoane strâmte, cu gemulețe de 25x60 cm închise cu obloane, căldura de afară era de peste 35 grade, iar oamenii nu au primit hrană și apă de băut. Din cei 1.902 evrei care au plecat din Iași (conform raportului oficial), au ajuns la destinație doar 708. Sute de evrei au murit pe drum din cauza extenuării și deshidratării. Pentru a supraviețui, au trebuit să-și bea urina și transpirația stoarsă din haine. Cei care se prăbușeau mureau pentru că alții cădeau peste ei și nu se mai puteau ridica de jos. La Podu Iloaiei, când s-a oprit trenul și au trebuit să coboare, s-a constatat că majoritatea erau morți, iar cei care supraviețuiseră arătau ca niște cadavre vii. Cei care au scăpat cu viață au fost cazați la familiile evreiești din localitate. În timpul nopții au fost descărcate cadavrele din tren și așezate pe marginea șinelor, iar a doua zi au fost aduși evreii supraviețuitori pentru a-i încărca pe morți în căruțe și a-i duce la cimitirul evreiesc din localitate unde au fost îngropați în gropi comune.

În prezent, orașul Podu Iloaiei se află pe magistrala de cale ferată 606 (Iași - Târgu Frumos – Pașcani), care are o lungime de 76 km. Distanța de 23 km pâna la Iași este parcursă într-un timp de 20 minute.

Reparatia cladirii  este efectuata de SC DARIA CONST SRL din Negresti – Oas, a inceput la 24.06.2014 si va dura 19 luni respectiv pana la data de 24.01.2016. 

Sa speram ca termenul de executie nu va depasi durata contractuala si ca vom avea o gara superba!

Astăzi, 17 iulie 2014, a avut loc şedinţa de Consiliu Local prezidată de consilierul PDL Gradinaru Corneliu ce a avut pe ordinea de zi 18 puncte.

La  numărul unu pe ordinea de zi a fost proiectul de demitere a viceprimarului iniţiat de consilierii PSD Constantin Tcaciuc, Cojocaru Gheorghe, Popovici Dumitru, consilierul PPDD Cătălin Ipate, consilierii UNPR Claudiu Irimia şi Căpăţână Gabi. Înainte de începerea votului s-a stabilit comisia de numărare a voturilor din care au facut parte Grădinaru Corneliu, Irimia Claudiu, Ipate Cătălin, Popovici Dumitru și Baciu Florin. În urma votului secret consilierii au votat cu 10 pentru şi 6 împotriva demiterii viceprimarului Iustin Haliga. Practic în afară de consilierii PDL toţi ceilalţi au fost de acord cu demiterea vicelui.

Chiar dacă tăcerea s-a lăsat peste orașul nostru, tinerii au nevoie de distracție. Tinerii care au tecut emoțiile finalului de an școlar, tinerii care au trecut emoțiile bac-ului, tinerii care tremură pentru locurile la facultate și mai ales tinerii care muncesc pe unde li s-a oferit o șansă au nevoie de relaxare și distracție.

PNL Podu Iloaiei îi invită vineri 18 iulie 2014, la pizzeria Hap Hap, începând cu orele 18 la un cocktail de publicitate. Pentru că sunt doar 60 de locuri sunt așteptați doar cei ce pot devora o publicitate funny, culeasă de pe mapamond. 

Cunoscuta pagină www.info-poduiloaiei.ro este partener media.

Marți  24 iunie, s-a inaugurat în satul Letcani din comuna vecină cu același nume, o creșă ultra modernă pentru copiii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani.

Inaugurarea clădirii a avut loc în prezența edililor comunei Lețcani  și a președintelui Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței.

Stelian Turcu, primarul comunei Lețcani a declarat: ”Cea mai moderna creșă din  județul Iași, un centru de zi pentru copiii de la  1 la 3 ani jumate, pe un proiect realizat din  Programul național de dezvoltare rurală care a  facut parte dintr-un proiect integrat unde  am mai realizat asfaltarea unui drum,  canalizare și stație de epurare la Lețcani, și  dotări la Căminul Cultural. Acest proiect  este benefic pentru comunitate, este dotat cu utilitați și personal angajat”.

Cristian Adomniței, președintele  CJ Iași: “Este o mare bucurie pentru mine să  vin să văd munca unui om foarte gospodar și a  unei comune extrem de frumoase, e vorba de  Lețcani, și de primarul Turcu Stelian, care iată  au reușit să construiască aici în  satul Lețcani o creșă pentru copiii intre 1  și 3 ani. Este o lucrare minunată in valoare de  două milioane de lei și care va rezolva o  problemă foarte importantă pentru  familiile care au copii mici, care au trecut de  stadiul de bebeluși”.

Creșa are 10 angajați ce vor avea grijă de 30 de copii și este dotată cu bucătărie modern utilată, un cabinet medical, grupuri sanitare, o sală de joacă, dormitoare, spălătorie și uscător. De asemenea, clădirea este prevăzută cu supraveghere video atât pe interior, cât și pe exterior. 

Construcția  s-a realizat în 4 ani, iar părinții din Lețcani  își vor putea duce copiii la noua creșă începând chiar de luni, 30 iunie.     

Mâine, 19.06.2014, se va întrerupe alimentarea cu  energie electrică pe unele unele străzi din orașul Podu Iloaiei. Întreruperea va avea loc in intervalul orar  7:30 – 20 și este datorată executării unei lucrări  de plantare stâlpi și înlocuire conductoare. 

Mai multe detalii și lista strazilor afectate ne sunt oferite în comunicatul EON Moldova Distributie Sa Iași distribuit în oras dar și pe site-ul companiei. 

http://www.eon-energie.ro/system/images/noutati/Intreruperi/2014/06/14061620_iasi.pdf  

Joi, 12 Iunie 2014 17:52

Strabunicul erou din Podu Iloaiei

De  câteva zile orăşelul nostru e cuprins de febra unei poveşti despre un bunic şi strănepoata acestuia.

Motivul vine de la decizia Direcţiei pentru Protecţia Copilului de a lua fetiţa, Gabriela, elevă în clasa a 3-a, din grija bunicului. Se motivează că acestuia din urmă, din cauza vârstei înaintate (75 de ani) ar fi iresponsabil. Durerea bătrânului, de a rămâne fără nepoţică, a ajuns în platoul televiziunilor naţionale, fiind promotorul emisiunii “Acces Direct" de pe Antena 1, la oră de maximă audienţă.

Mai mulţi oameni de bine din România, sensibili la povestea lui nea' Gheorghe Mardare, s-au oferit să-l sprijine, atât în demersurile legale pentru a obţine custodia copilului, cât şi cu sprijin medical, financiar şi cu bunuri de uz casnic, pentru a uşura viaţa bătrânului, pentru a-şi creşte în bune condiţii nepoţica. Gesturi frumoase şi demne de toată aprecierea.

În emisiunea de astăzi (12 iunie 2014), bătrânul declară că prezenţa sa în platourile de filmare nu a scăpat atenţiei primăriei, acesta fiind vizitat de dimineaţă si convocat la primărie la ora 12. Acolo, conform declaraţiilor străbunicului, în prezenţa domnului primar (Istrate Constantin Gabriel), a doi preoţi, a reprezentanţilor Protecţiei Copilului, un psiholog şi avocatului poporului, acesta a fost  tras la răspundere şi mustrat, cităm: “toţi îmi scoteau ochii, ce-am căutat la dumneavoastră – Antena1 ”.

Într-un final acesta a spus: “Vai de capul meu ce o să păţesc eu mâine cu ei“. Reporterii Antenei 1 i-au promis lui “tata Gheorghe“ că au să-l sprijine în continuare. 

Încercând să ia legătura cu domnul primar, acesta a închis telefonul într-un final, pentru a nu mai fi deranjat. Reporterii emisiunii au promis că vor merge la primăria oraşului Podu Iloaiei, mâine vineri 13 iunie 2014, pentru a face lumină în această problemă.

Puteti urmari declaratiile strabunicului in inregistrarea emisiunii "Acces Direct" din linkul urmator: http://spynews.ro/actualitate/strabunicul-erou-urecheat-de-stat-pentru-curaj-ce-iau-reprosat-autoritatile-lui-tata-gheorghe-34761.html