Webhosting

Red PURPLE BLACK

Catalin Condrea

Sâmbătă, 19 August 2017 12:27

Securistoid

Tot mai des întâlnesc un termen ce îmi aduce aminte de o poezie scrisă cu ceva timp în urmă: securistoid. Simt nevoia să scriu despre ceea ce însemnă acest termen și care a fost sensul pe care i l-am dat atunci. Pur și simplu sunt amuzat de cei ce au preluat termenul și îl folosesc în constructe ce se vor grave, dar sunt de-a dreptul hilare.

Securistoid/ securistoidal – individ cu comportament cospirativ, aparținător unei structuri de contrainformații ale totalitarismului, individ cu conduită represivă, care folosește informația împotriva populației,

Ne bântuie fantoma aparatului de represiune a dictatorului ceaușescu, acel aparat ce a terorizat, ce a distrus viețile oamenilor din tot blocul comunist. Fie că se numea NKVD în URSS, fie că era Cominformul lui Tito, Serviciul 7 la bulgari sau securitatea lui ceaușescu, toate aveau ca scop să controleze societatea și să anihileze pe cei ce nu se aliniau voinței partidului, adică a conducătorului iubit.

Acum nu mulți ani am scris o poezie, Securistoidului, pe care nu am inclus-o în nici o plachetă de versuri. Am publicat-o, pur și simplu, în spațiul virtual, neștiind ce să fac altceva cu ea. E doar o poezie, ce-i drept antrenează toate sentimentele negative adresate, mai curând, stafiei securității decât securității însăși. Din acest motiv poezia poartă, nu numele de „securității” ci securistoidului adică ceea ce este de fapt patologia sistemului (vezi definițiile de mai sus).

Securistoidului reprezintă patologia unui sistem ce ar trebui să fie în slujba cetățeanului, a unui sistem parvenit de un individ sau o grupare infracțională pentru a controla societatea în interes propriu.

Nu am ales întâmplător să denumesc această boală a sistemului cu un termen medical. Dacă am face nițel haz de necaz și am trece peste barierele resentimentelor am putea găsi chiar amuzant să definim acești oameni, ce se luptă cu „dușmanii poporului”, cu acest nume ce ar putea defini un individ cu porniri conspirative, individ care prezintă un delir persecutoriu, persoană cu constituție securistoidă, ce se caracterizează printr-un comportament bizar cu tendințe spre impostură, delațiune, cu tulburare a conștiinței manifestată prin halucinații, aiurări, iluzia că oamenii sunt trădători.

Evident, despre securitatea comunistă și despre fantoma ei din ziua de azi sunt multe de spus. Am vrut doar să mă opresc asupra a ceea ce a devenit la un moment dat, parte a creației mele.

 

Securistoidului

 Un toxic prezent în casă, la masă,

Pe stradă și la servici,

În telefon și pe facebook,

Între prieteni și în familii.

Auzi tu, cel care ești ca otravă în sufletul meu,

Securistoid perfid și mincinos,

Pui mâna ta murdară pe tot ce încerc să fac.

Împuți fiecare gest minunat în lumea asta a mea.

 

Tu, turnător cu o mie de măști,

Diluat în viața mea,

Infectezi ca o bacterie morbidă

Fiecare zi în care aș putea fi fericit.

 

Ființă incestuoasă,

Pângărești orice urmă de umanitate

Și o transformi în vulgar și păcat...

 

Molimă a lumii civilizate,

Ai intrat ca putreziciunea în viața oamenilor

Să transformi binele în rău,

Deturnând fiece intenție cumsecade.

 

Tu, securistoidule, ascuns în sistem,

Perfid, mișel și ticălos,

 

Cu sufletul mai păcătos decât iadul,

Să-ți fie rușine.

 

Ar trebui să-mi fie milă de tine și de viața ta bolnavă,

Cândva, odată ai fost om ca toți oamenii,

Dar ai ales să fii mizeria și deșeul,

Ai ales să te îmbraci în murdărie.

 

Puți sub sub parfumurile grețoase,

Ești vulgar în hainele tale,

Ce nu-ți pot ascunde perfidia.

Ești doar o păpușă de prost gust

Legănată de ațele răului.

Sâmbătă, 10 Iunie 2017 12:58

A desființa, desființat, desființare

Îmi aduc aminte despre desființarea grădiniței cu program prelingit și neputiința administrației de a reînființa acest serviciu la noi în oraș. O grădiniță cu program prelungit este vitală pentru un orășel în care tinerii se căsătoresc și vor să aibă copii pe care să-i întrețină mergând la un serviciu ce le ia măcar 8 ore pe zi. Atunci s-a pus problema că nu sunt suficienți copii înscriși pentru a se forma o grupă și soluția la îndemână a administrației a fost desființarea serviciului, fără a ține cont că e aproape imposibil reînființarea lui în condițiile în care politicienii sunt alergici la înființări de posturi și finanțări de servicii pentru educație. Mulți concetățeni de-ai noștri, cu scaun la cap, au atras atenția asupra acestui aspect, arătând  descriptiv de ce e greșit să se desființeze și că soluția buună este de a face eforturi pentru menținerea serviciului respectiv. În ziua de astăzi suntem puși în fața unor decizii identice cu cea mai sus prezentată. Bunii și respectabilii noștri conducători, încrezători în măreția celor câteva voturi ce le poartă în cârcă și ascunși sub discursul demagogiei și a găselniței, vor să desființeze.

Aud prin târg că va fi desființat SMURDUL, serviciul care salvează vieți. Motivele nici nu contează, întotdeauna sunt altele decât cele aclamate sus și tare, motivele sunt de regulă interese ascunse. După cum spune românul „vorba e făcută ca să ascundă gândurile”. Aud că se desfiiințează și azilul pentru bătrâni, serviciu ce liniștește la bătrânețe câteva zeci de pensionari singuri pe lume. Ambele instituții își desfășoară activitatea la spitalul din localitate, ultimele rămășițe de umanitate și alinare a suferinței din spațiul care a fost odată etalon local pentru medicină și speranță pentru locuitorii de pe la noi și din împrejurimi până la Mădârjac, Belcești, Potângeni, Focuri etc.

Odată cu închiderea acestor servicii peste acele clădiri (monumente istorice) se va instaura paragina iar ce a fost înfloritor odată va deveni povară pentru administrație și concesionat pe doi lei în dauna noastră a tuturor.

Am auzit că se va desființa și piața. Într-un articol mai vechi am vorbit despre condiția de târg a comunității noastre și am explicat de ce e tradiție ca în localitatea noastră să avem piață agroalimentară și obor.

Nu îmi pot explica cum un Consiliu Local legitimat de voturile noastre se lasă la mâna unei administrații în criză de viziune și dominată de interese mărunte. Umblă vorba print târg că slăbiciunile dumnealor au oarece legătură cu mici interese personale și cu oarece firimituri căzute de pe masa edilului.

Un calcul simplu arată că voturile consilierilor din opoziția partidelor la nivel național (PNL și PMP) ar face din Primar un simplu executant al hotărârilor Consiliului Local, votul le-ar putea reda consilierilor demnitatea în fața celor ce i-au ales, le-ar putea da puterea de a face ceea ce au promis și de a se simți mândri de ei când se uită în oglindă.

Dar până una alta ei sunt cei ce desființează SMURD, azil și piața agroalimentară.

Să sperăm că nu se va desființa și școala, liceul sau, ferească Dumnezeu, Primăria și Consiliul Local.

Sâmbătă, 20 Mai 2017 13:18

Despre ziua orașului nostru drag

Am văzut publicat pe feisbuc un afiș destul de amatoricesc realizat, în care sunt înșirate oarece informații care se vor a fi programul zilei orașului Podu Iloaiei. Am mai cetit pe ici colea, tot pe feisbucul nostru cel de toate zilele, despre zilele comunelor de prin'prejur și o grămadă de păreri ale înalților păreriologi locali, despre cum trebuie să se bea berea, cum să se frigă micul și cine să se crăciuiască pe scenă în chip de concert pentru gură cască. Una peste alta, este o găselniță bună, pentru ca târgovețul să-și întoarcă privirile de pe subiecte azvârlite la bârfă de indivizi băgăcioși și agitatori care tulbură liniștea înaltpreaedilului, când mai amendează un investitor, mai desființează un smurd sau azil, mai lăcătuiește o grădină publică sau concesionează, așa ca din întâmplare, un spital.

N-am auzit nemica despre ceea ce s-ar numi ziua orașului, despre acele manifestări neapărate care sunt dedicate istoriei urbei, valorilor și oamenilor de valoare dintre Bahluiuri. Poate că de ziua orașului am putea vorbi despre niște manifestări culturale prin spațiile ce mai includ încă nițică cultură și încă nu au fost desființate, adicălea școala generală și liceul. S-ar putea face oarece manifestații științifice întru aducerea aminte că pe meleagurile noastre a fost una dintre cele mei cu moț stațiuni de cercetare, s-ar putea face oarece târguri, de alea pentru pofticioși de merinde eco sau pentru doamnele căutătoare de chilipiruri, boarfe și bijuterii, poate s-ar putea căuta vreo câțiva cetățeni mai dihai și puși la gazeta primăriei cu oarece merite și dați drept exemplu urbei sau suiți pe o scenă pentru a le s-ar da vreo distincție și un tichet cadou pe la magazânele locale, s-ar mai putea face și un moment solemn în care oarece oameni cu ceva carte și cu ceva știință despre urbe ar putea zice celor neștiutori de trecutul local oarece informații dătătoare de mândrie locală. Poate pe final s-ar putea face și oarece manifestare câmpenească cu bere mici și țambal, prin parc și grădină publică, în care tot târgovețu’ să iasă la un mic șil la o bere și tot comerțantul băștinos să-și facă safteaua cu oarece parale nebăgate în samă de anaful cel rău și necruțător.

Sau dacă nu, mai bine am sărbători noaptea orașului, că multă lume trăiește cu noaptea-n cap.

Trăiască-ne orășelul, Vivat pâinea și circul!

Au înnebunit salcâmii și fiece târgoveț orășean ține să fie aproape de acest acaceu să- savureze aroma mult și bine. Am ieșit și eu să mă plimb prin parc și să număr salcâmii cu gândul la stupină și la posibilitatea unei producții rezonabile de miere de albină dacă timpul intră în acord cu floarea de salcâm. Aglomerație mare pe băncile din micuțul parc central. Întâlnindu-mă cu unul sau altul mă salut mai schimb oarece politețuri și boemii încercând să evităm discuțiile ce presupun oarece cheltuire inutilă de efort.

La vreo câteva bănci distanță respectabilul domn Goguță ține o prelegere despre binele orașului, despre cum unii răi vin să ne ia banii și despre ce bine ne este nouă așa fără ei. Cică un întreprinzător ar fi venit în orașul nostru și ne-ar fi luat moara mare cu toată averea de acolo și noroc de maimarii urbei că l-au amendat și vor să-l fugărească că altfel ar fi câștigat o avere pe pielea noastră. Văzându-mă prin preajmă nu precupețește și-mi cere confirmarea bravului său silogism.

-          Nu e așa domn profesor?! De ce avem noi nevoie de ăștia?! Nu ne e bine și fără ei?!

-          Bună ziua, domnule Bahluiescu! zic eu politicos încercând să evit o poziție la o chestiune despre care nu eram în temă.

-          Domn profesor, spuneți-le și dumneavoastră să înțeleagă și ei că nu ne trebuie supermarkete de alea unde se aduc toate prostiile cu euri. Noi avem produsele noastre sănătoase și bune. Cu gust, domle! Când muști, să simți bunătatea.

-          Așa o fi cum spui dumneata, dar nu văd de ce ar fi rău un supermarket. Oamenii ar putea să găsească într-un loc mai multe produse și poate ceva mai ieftin.

-          Adică dumneata ții cu ei?! Ăștia vor să-i falimenteze pe oamenii noștri. Ăștia vor să-i angajeze pe oameni pe mai nimic să ne cheltuim salariile la ei, să facă avere pe pielea noastră.

-          Sunt sigur că or să angajeze oameni și-i vor plăti măcar salariul minim pe economie. Dar chiar și așa oamenii vor avea un serviciu și o vor duce mai bine. Evident că vor să câștige bani, dacă investesc sume mari de bani pentru a deschide supermarketul. Cât despre ceilalți comercianți… probabil se vor adapta și se vor profila pe comercializarea a ceia ce nu se găsește în supermarket. Până la urmă sunt târgoveți și se pricep la comerț.

-          Da despre produsele cu euri ce părere aveți, doar nu vă plac roșiile alea închircite de le aruncam când eram copii?!

Goguță îmi spunea despre roșiile cherry, oarecum mai scumpe decât cele normale și foarte apreciate. Îmi aduc aminte că atunci când eram mic părinții mei puneau în grădină un strat cu ceapă, unul cu usturoi, unul cu marole și ridichi și câteva răsaduri de pătlăgele și ardei. De multe ori luau răsadurile din piață și nu nimereau soiurile mult căutate cu roșii mari și frumoase - pe timpurile alea era bun numai ce era mare și frumos, sau cât mai mare. De multe ori făceau niște roșii mici și închircite de-ți era lehamite să le culegi să faci o salată – adică se considera că nu sunt bune de nimic. Acum sunt considerat cu gust și foarte bune în sălături sau orice fel de aranjament de farfurie.

-          Dar ce? Te temi că n-ai să mai putrezești de la euri? Te-or dezgropa peste o sută de ani și te-or canoniza. Oamenii vor merge la moaștele lui Goguță. De euri nu cred că mai putem scăpa și nu le putem evita, cu sau fără supermarketuri tot produse cu conservanți, îndulcitori, coloranți și aditivi de toate soiurile.

-          Adică considerați că e bine să vină ăștia?

-          Da, cred că e bine. Vor fi locuri de muncă, vor aduce bani la bugetul local și vor transforma clădirea aia urâtă în ceva modern. De ce nu ar fi bine așa ceva?

-          Atunci, domn primar de ce l-a amendat?! Sigur încalcă legea cu ceva.

-          Cred că Primăria și Consiliul local ar trebui să-l sprijine ca să aducă investiții cât mai mari, doar așa se poate dezvolta micul nostru târg. 

L-am cam dezamăgit pe onorabilul meu amic cu reflexiile mele și i-am tăiat elanul discursului. Probabil l-am discreditat nițel în fața amicilor lui ce-i formau auditorul mărețului său discurs. Mi-am continuat plimbarea gândindu-mă că piedica democrației noastre este un reziduu comunist ce încă mai sălășluiește în noi. Încă mai credem că oamenii trebuie să trăiască și să gândească ca noi, ne speriem de ceea ce este diferit și nou și avem o doză de xenofobism cultivat de comuniști ce ne face să-i urâm pe cei ce vor să câștige legal dar nu vedem ilegalități de-alor noștri ce câștigă furând.

grafica de Miruna Condrea

Sâmbătă, 29 Aprilie 2017 17:59

În parc cu domnul Goguță

            Era o după-amiază frumoasă de primăvară și după o zi plină la serviciu mă întorceam agale spre casă, lungind drumul prin micuțul meu oraș, cu intenția de a profita de soare. Oamenii ieșiți fel de fel prin parcuri și pe la colțul blocului, găsind fel de fel de motive dialectice pentru a da un sens vieții tumultuoase dintre Bahluiuri. După ce m-am salutat și schimbat amabilități cu mai mulți concetățeni am avut, nu neapărat, plăcerea de a mă întâlni cu onorabilul și stimabilul domn Goguță Bahluiescu care traversa grăbit strada. De la oarece distanță mă abordează fără să am vreo șansă de a nu mă face remarcat.

-          Bună ziua, domn’ profesor! Ce mă bucur să vă întâlnesc. Chiar vroiam să vorbesc cu dumneavoastră, că nu v-am mai văzut de mult. Nu aveți vro țigară, că eu mi le-am uitat acasă.

-          Îmi pare rău domn Goguță, nici eu nu am că nu fumez la serviciu și nu am la mine acum.

-          Las că vă luați acum și mergem în parc la sala de sport să stăm la o discuție.

Zis și făcut, m-am executat și mi-am luat un pachet de țigări și un chibrit și m-am îndreptat cu respectabilul meu prieten spre sala de sport.

-         Ați văzut ce de lume pe afară, zice amicul meu cu chef de discuție.

Nu prea aveam chef de bârfele lui dar mi-am zis că e bine să stau pe o bancă să profit de soarele și liniștea după-amiezii. Mă gândeam că parcul de pe Traian, unde se află și minunata noastră sală de sport, e un loc tocmai bun cu liniște și tihnă urbană de provincie. Surpriză mare când am ajuns în fața intrării, surpriză care l-a pus pe onorabilul meu amic într-o situație delicată și oarecum contradictorie. Poarta minunatului parc public era ferecată cu un lacăt de toată frumusețea, lacăt din ăla ce se punea în vremuri crezute apuse, pe la porțile și ușile realizărilor poporului muncitoresc, pentru a nu fi furate sau distruse de spionii dezmățaților de capitaliști. 

-    Domnule Goguță, se pare că nu e chip să stăm la o vorbă în după-amiaza asta, edilul orașului nostru a hotărât că nu e bine să stăm în parc într-o zi de primăvară cu soare.

   Zic și eu într-o doară, oarecum deranjat de situație și neînțelegând ce se întâmplă.

-      Dom profesor, da de ce ziceți așa!? ’mneavoastră nu știți ce răi sunt ăștia, și face semn cu capul arătând în josul străzii. Strică tot ce prind și domn primar s-a gândit că trebuie să păstrăm ce avem mai bun și mai frumos în oraș, să vadă cei ce vin pe la noi că nu suntem de ici de colea. Vedeți ce parc frumos avem și ce sală de sport! Nu e păcat să fie distruse?!

-         Domnule Goguță, eu cred că e păcat să le ținem încuiate și să nu le folosim.

-      Dar cine să le folosească, doar știți că nu sunt toți ca dumneavoastră să nu facă mizerie și să nu distrugă. Oamenii sunt răi și strică tot de asta s-a gândit domn primar să le păstreze.

-         Orice lucru care se folosește se mai poate strica, dar la fel de bine se poate și repara. Important este să te folosești de lucrul pe care îl ai.

-         Dar la ce bun?! De ce ar avea nevoie calicii ăștia de parc și de sală!? Să se ducă pe toaloaca din fața casei lor.

-         Pentru cei ce au toloacă în fața casei este foarte bine. Au unde să iasă și să profite de zilele călduroase de primăvară. Dar cei de la blocuri, cei de pe străzi ce nu au unde de mizerie, de praf sau noroi unde să iasă!?

-         Să stea la porție lor, de ce trebuie să strice parcul, doar nu e al lor.

-         Dar al cui e parcul, doar nu o fi al primarului?

-         Păi, e al nostru al tuturor. De ce să profite de el numai unii!?

-      Asta zic și eu, domnule Goguță! De ce să dispună după bunul plac o singură persoană de ceea ce aparține unei comunități. Iar dacă ceva se strică, ar fi bine să repare, doar de asta l-au ales cetățenii. Mie unul, nu-mi plac lacătele pe porți, ușile închise și lucrurile ticluite în secret. Îmi aduc aminte de cum se proceda odată demult pe când oamenii se temeau unii de alții și mai ales de securitate.

-         Nu e chiar așa domn’ profesor. Sigur e ceva provizoriu. O să dea drumul la parc.

-         Ar fi bine să facă așa, zic depărtându-mă de amicul meu dezamăgit, dezorientat și puțin intrigat. Nu știu dacă intrigat de mine sau de administrație.

      M-am îndreptat spre casă amintindu-mi de pățania unuia dintre marii politicieni locali care m-a rugat, odată demult, să-i pun în funcțiune un calculator nou nouț, doar că era nou nouț de 10 ani, în termeni IT ținea de istoria domeniului. Ideea este că ceea ce păstrezi sub cheie nu rămâne nou nouț, bun și frumos de arătat la alegeri. Poate ajunge neinteresant și de nefolosit. Concetățenii noștri merg în parcuri din Iași, merg pe terase în Iași, merg la fotbal în Iași, merg pentru mai toate în Iași și nu prea înțeleg de ce li se spune că trăiesc la oraș.

 

grafica de Miruna Condrea

 

 

 

A venit primăvara și lumea, sătulă de stat în casă, în dosul sobei sau a caloriferului, a ieșit  pe străzile orașului, cu oarece treburi grabnice sau pur și simplu, de a mai saluta pe cineva și a lua pulsul târgului. 

Ca tot târgovețul, am ieșit și eu cu ceva treburi pe la părinți. Oarecum, ploaia de zilele astea mi-a cam dat de furcă, din cauza presiunii atmosferice scăzute, pătrunzându-mi până în măduva oaselor, semn că mă apropii de vârsta rozelor, și mi-am zis că trebuie să fac mai multă mișcare.

Cum mergeam cu gândurile mele, doar ce-am făcut colțul pe strada copilăriei că am dat nas în nas cu vechea și buna mea cunoștință, domnul Goguță, foarte preocupat de drum și aproape s-a speriat de iminenta ciocnire. 

-         Bună ziua, domn' profesor, scuzați-mă că era să vă iau la trântă. Eram atent la drum, că ploile astea au cam muiat asfaltul și a trebuit să-mi iau ciocate noi. Numa’ că ce-am lăsat bocancii că i-am înlocuit cu noile ciocate. 

-         Bună ziua, domnule Goguță! Bag seamă că ciocatele dumitale sunt cizme de cauciuc. 

-         Or fi ele chiar ciubote, dar mie îmi place să le zic ciocate. Să creadă lumea că am încălțări de orășean, că doar suntem la oraș. 

-         Dacă zici dumneata așa, așa să fie. Doar că bag seamă că aș avea nevoie și eu de niște ciocate ca a dumitale să pot ajunge la ai mei. 

-         Mi-e milă de pantofii dumneavoastră, domn profesor. Dar dacă o luați cu grijă pe sub gard și vă țineți de el, poate aveți o șansă. Da stați să vă zic povestea ciocatelor. 

-         Dacă e așa de important, am să stau s-o ascult, nu e grabă la ai mei și poate s-o mai zvânta asfaltul, zic eu în haz de necaz. 

-         Păi, acum, să fie vreo cinșpe ani, era un învățător care făcea naveta la Cosițeni, un fel de profesor ca dumneavoastră, numa’ că făcea la clase mici. Și trebuia ca în fiecare dimineață să meargă de la gară, unde venea cu trenul, până la Cosițeni, pe sub pădure. Toate bune și frumoase până ce ploua și muia asfaltul de nu era chip să poți merge cu pantof de oraș și atunci domnul învățător scotea ciocatele din sacoșă. Și așa au devenit ciubotele de gumă, pe care le purtau țăranii, ciocate pentru orășeni. Și acuma, dacă am devenit cu toții orășeni, cum să le zic altfel?! 

Avea dreptate domnul Goguță, trebuie să ne facem update-ul la viața de orășean, măcar cu termenii. 

-         La bunăvedere, domnule Goguță! 

-        O primăvară minunată să aveți, dom’ profesor! Să vă luați ciocate că va fi o primăvară ploioasă.

 

Grafica de Miruna Condrea

 

Sâmbătă, 04 Februarie 2017 15:21

Ne facem program să ne păzim țara de hoți

Acest atac atât de agresiv, la adresa statului de drept a trezit românii, a creat un scop național, de a veghea la însănătoșirea României. Românii vor să se întoarcă în țară, să-și clădească, alături de părinți, frați, neamuri și prieteni un viitor. Românii vor o țară a bunului simț, vor o țară pentru urmașii lor, vor să nu le fie rușine la bătrânețe pentru cum va arăta această țară.

Manifestațiile din întreaga țară sunt cu totul atipice pentru a fi numite proteste. Sunt mai mult de atât. Sunt un exemplu de civilizație, sunt un model de conduită pe care ar trebui să și-o însușească și călăii manifestanților. Am putut vedea cum demonstranții au dat flori jandarmilor, cum au strâns gunoiul din piață înainte de a pleca acasă, cum au venit cu copiii pentru a face desene pe asfalt, neregizat au manifestat după un program, impus pentru mulți de programul de la serviciu, cum au denunțat pe cei ce au încercat să facă agresiuni, cum au cântat și nu au permis ca această manifestație să ia alte direcții decât cele dictate de crezul pentru care au ieșit. Bunul simț, compasiunea, corectitudinea, pacifismul, moralitatea, cumsecădenia, etc. vin să sprijine o luptă, vin în opoziție cu minciuna, disimularea, impostura, mistificare, aroganța și tupeul obraznic a unor vremelnic deținători a unor funcții, ce ar trebui să fie demnități, care în numele încrederii acordate de 3 milioane de semeni, vor să spulbere speranțele tuturor românilor.

Sigur că aceste șmecherii nu mai au cum să țină în fața unor români, ce au devenit vigilenți și și-au găsit un scop comun. Ce om onest ar mai putea să creadă că manifestanții sunt instigați de iohanis și plătiți de Soroș, că sunt manipulați de anumite interese politice că sunt controlați psihotronic, că au creierele spălate etc. și acționează la comenzi ancestrale, fiind invocate în aceste teze fel de fel de găselnițe de le poți confunda cu textele de la Divertis sau contemporanul TNR. Maică-mea, profesoară de limbă română, avea o vorbă prin care definea pe acei oameni rupți de realitate: „umblă cu noaptea-n cap”, prin care se referea la întunericul care le stăpânește mintea ci nu la somnolența matinală. În acest moment cred că aș împrumuta expresia maică-mii pentru a putea să categorisesc pe dragnea și guvernul lui personal, oameni ce vin cu explicații puerile și disimulatorii.

Glumind am bagateliza motivele prin a mai adăuga și chestia cu deochiul, făcutul boscoadelor, descântecul vrăjiroarelor și faptul că o pisică neagră i-a tăiat calea lui dragnea.

Foarte probabil că manifestațiile din zilele astea s-au adresat tuturor partidelor și tuturor politicienilor. Au semnalat că în România sunt foarte mulți oameni responsabili care nu au încredere în politicile lor, nu pot fi mințiți, nu acceptă să li se vorbească cu dispreț și aroganță, așteaptă să se trateze politicul de plaga corupției și au nevoie de lideri de care să fie mândri nu personaje din scenarii umoristice rămase la stadiul de moluscă. 

Acum 10 ani mă uitam la filmul Idiocracy, despre un viitor al terei în care toți locuitorii sunt idioți, ca la un SF, o ficțiune umoristic-apocaliptică. După cum se comportă aleșii noștri, pot bănui că-și construiesc strategiile politice pentru personajele acestui film ci nu pentru o realitate a bunului simț.

Marți, 27 Decembrie 2016 15:24

Domnul Goguță merge cu uratul

Fiindcă sunt sărbătorile de iarnă, obișnuim să ieșim cu familia pe la rude sau prieteni. Onorabilul nostru prieten, Goguță Bahluiescu, altruist din fire, s-a gândit să umble cu plugușorul pe la maimarii noștri, abandonați de electorat, acum, în prag de an nou. Așa s-a gândit bravul nostru concetățean să fie milostiv cu cei cu care soarta a fost nedreaptă și le-a pregătit o urătură, să-i încurajeze, să-i motiveze și spre aducere aminte că lumea se gândește la ei.

 

Urătura domnului Goguță Bahluiescu

 

Aho! Aho!

Bună seara Podu-Iloaiei,

Astăzi n-am s-o fac de oaie.

Vin cu sufletul curat

La urat și semănat,

Așa cum umblam odată

Cu urătura la poartă.

Vin la toată națiunea

Nu vin cu delațiunea.

Vin ca să vă zic urare

Nu snoave electorale.

 

Din centru pân la liceu

Trageți brazdă, măi, din greu!

Hăi, hăi!

 

Azi în prag de noul an

Nu mă plâng că n-am vreun ban,

Știu că anul care vine

O să ne fie foarte bine

După cum ne-au spus aleșii:

C-om trăi ca megieșii

Ș-om avea locuri de muncă

Și pe coastă și pe luncă.

N-o să facem pribegia

Cum ne-o-mpinge sărăcia.

Și-o s-o facem pe dădaca

Aici, nu în Danemarca,

O să facem firme-aici

N-om mai îngriji bunici

Pe meleaguri, hăt departe

Stăm aici să avem parte.

O s-avem zile relaxe

Făr-o sută două taxe,

Cu pavele și șușale

Din zăcime pân la vale,

O s-avem apă, canal,

O s-avem palas roial,

Supermarchet cu potroace,

Cafenea cu biliboace,

Becuri mari, din metru-n metru

Dar lumină doar la centru.

Când ne-o fi dor de o groapă

O să mergem pe toloacă.

 

De la Holm în Iarmaroc

Dați-i bice mai cu foc!

Hăi, hăi!

 

Așa am venit din sate

Să îl ur pe domn Istrate,

Să îi zic lui domn primar

Că avem oraș agrar.

Iar să nu mai fim așa

Cred c-ar trebui cumva,

Un veceu public ceva

S-avem cu ce ne lăuda.

Pentru casă de cultură

n-avem bani, că se tot fură,

și-i tot dăm pe băutură.

 

La primar în bătătură

Mai hăiți, băieți, o tură!

De la târg la Scobâlțeni

Hăiți, poduiloieni!

Hăi, hăi!

 

Să stau bine pe poziții

Mă duc pe la opoziții

Să le zic și lor o strofă

Că sunt oameni mai cu stofă,

Să nu-mi zică-n peneleu

C-umblu lela teleleu.

Ș-oi avea grijă ce-mbuc

Că m-or pune pe feisbuc.

Da-i bine c-avem ce ne spune

Și ne zicem pe prenume;

Că de-i zici cu îndărătu,

Te scrie la bebe fătu.

 

Trageți plugu-n prag de seară

Să ne-audă cei de-afară!

Să hăiți pe-un blog sau două

Să se știe-n diasporă!

De la Londra la Bahlui

Șeruiți feisbucului!

Măi!

Hăi, hăi!

 

Fiindcă-s în curaj nițel,

Mă duc pe la domn Costel,

Că-i băiat bun, din popor

Ne primește la obor.

Ne-a zis c-avem transparență

Da-n consiliu e demență,

Se-ntrec în idei deșarte,

Da’ nu știu ce scrie-n acte.

Stau cu mâna la votare

Doar s-arate cine-i tare

Că, de bietul cetățean

Nu le pasă pân’ hăt an,

Când vin iar cu mic cu mare

Să ne scoată la votare.

Dacă vrei să-i vezi la treabă

Te vezi azvârlit în stradă,

Că ești mic și ei nu vor

Să apară în decor,

Că e primăria lor.

Dar e bine c-avem vice

Să n-aibă nimeni ce zice.

Doar la primăria noastră

Șade pasărea măiastră,

Și chiar de nu știu hârtia

Merge bine primăria.

Și ce dacă mai sughiță,

Lor le merge cu domn Ghiță.

 

Din centru pânla Budăi

Ia, sunați din zurgălăi

S-audă consiliu’, măi!

Hăi, hăi!

 

Iar acum, ca la urmare,

Vă doresc la fiecare

S-aveți taxe mici de tot,

Pe masă piftii de porc,

Să aveți asfalt în drum

Și să fie vinul bun,

S-aveți vin de odobești

Și apă de timișești..

Să vă fie masa masă,

Să vă vină toți acasă,

S-aveți feisbuc, s-aveți laicuri

Și discuții lungi prin parcuri,

S-aveți serviciu și bani

La anul și la mulți ani!

 

De pe Henci până-n Budăi

Trageți brazdă măi flăcăi

Și băgați sămânță bună

Să piară vrajba nebună,

Băgați sămânță aleasă

Să venim cu toți acasă!

Hăi, hăi!

 

La anul și la mulți ani!

Zilele astea, dar și în alegerile trecute, am întâlnit fel de fel de postări ale politicienilor care încurajează oamenii să iasă la vot sau incriminează pe cei ce nu vor să-și exercite dreptul (nu obligația) de a vota. Sunt sigur că au dreptate, puterea cetățeanului stă în votul pe care îl acordă o dată la patru, cinci ani. Într-adevăr votul este foarte important pentru viitorul oricărui cetățean, politica e importantă pentru că de ea depinde felul în care trăim. Totuși, în pofida acestora, aș aprecia că prezența la vot ar putea fi îmbunătățită altfel.

Dragi politicieni, de dumneavoastră depinde prezența la vot. Dumneavoastră sunteți cei ce pot scoate pe toți oamenii din case și să transformați ziua de vot într-o zi importantă pentru toți, nu numai pentru cei ce vânează un scaun cald. Ce ați putea face?! Nimic mai simplusă ne faceți să fim mândri de voi.

Să nu mai furați! Dacă în cei patru ani ce vor urma nu veți mai lua șpagă, nu veți mai face parandărături, nu vă veți mai lua comisioane ilicite, nu veți mai drena banii din buget sau banii europeni către firmele voastre sau ale plozilor, nepoților, finilor și cumătrilor dumneavoastră, sunt sigur că vor fi autostrăzi, școli și spitale cu servicii de calitate și multe altele de care are nevoie țara, adică noi cei ce am mai rămas pe aici.

Să nu mai fiți ipocriți și mincinoși! Zilele astea am văzut mulți politicieni care se minunau la sfârșit de mandat, cât de rău o duc oamenii din colegiul pe care l-au reprezentat în parlament, cum nu au străzi sau apă, n-au unde lucra, etc. Cum să aleg să te votez dacă tu aclami în campanie că nu ai făcut nimic din neputiință sau durere în ... Cu toții ați suferit cumplit, pentru o lună de zile, de patriotism, dar permiteți ca tinerii să se realizeze în țări străine.

Am auzit zilele trecute un domn parlamentar, cu multe mandate, zicând că legile sunt proaste, sunt împotriva cetățenilor. Dar dumnealui împreună cu colegii dumnealui le-au făcut. Ce încredere aș mai putea avea în acest domn dacă îmi zice că nu poate face nimic, după mulți ani pe care i-a avut la dispoziție.

Nu mai fiți jenanți sau stupizi! Dacă nu știți să vorbiți, învățați să vorbiți, dacă nu știți să scrieți, învățați să scrieți! Faceți asta din respect pentru oamenii care v-au ales și din respect pentru România, cea pentru care tot plângeți cu fiecare ocazie. Nu vă mai cumpărați diplome, că ele nu pot vorbi și scrie în locul dumneavostră. Mai bine v-ați angaja consilieri buni care să vă ajute să nu ne mai faceți de rușine, nici aici, nici peste hotare.

Fiți reprezentanții tuturor românilor, nu numai ai celor din gașca dumneavoastră sau a acelora care v-au votat. Fiți drepți! Într-o democrație oamenii au opinii, au propriile argumente pentru propriile decizii. Dacă nu v-au votat nu însemnă neapărat că vă urăsc și sunt împotriva dumneavoastră. Pur și simplu au avut o altă opțiune. Arătați că sunteți lideri adevărați și respectați-le decizia, respectați-le drepturile. Poate la viitoarele alegeri au să voteze cu dumneavoastră.

Nu mai fiți opulenți, infatuați și disprețuitori! Viloaiele și limuzinele nu vă fac oameni mari. Nu sunteți mai importanți dacă vă băgați în față, dacă vă arogați merite ce nu le aveți sau dacă vă purtați ca niște vechili. Nu puteți fi aristrocrați dacă vă purtați ca niște parveniți. Puțină modestie nu v-ar strica.

       Sunt numai câteva gânduri pe care vreau să vi le împărtășesc pentru a vă ajuta să scoateți lumea la vot, la viitoarele alegeri. Puteți începe încă de acum. Sunt sigur că veți avea succes.

Miercuri, 30 Noiembrie 2016 10:23

Micul prinț în manualele din ziua de azi


Și cum stăteam acolo în agonie, strivit de mormanele de hârti pe care trebuie să le fac repede la cerințele inspectoratului, ale ministerului, ale guvernului ale comunității europene etc., apare micul prinț și cu vocea lui, de copil celestru, îmi cere:

-         Te rog să-mi desenezi o șpagă.

-         Ce fel de șpagă vrei să-ți desenez?! Eu nu știu de șpagă, sunt un biet profesor.

-         O șpagă ca oricare alta, așa cum primesc toți.

-         Păi... eu nu-mi permit să dau șpagă, n-am așa de mulți bani.

-         Știi tu, o șpagă cum se dă peste tot, ca să ai intrare...

Atunci i-am desenat un plic.

-         Aici este șpaga pe care ai vrut-o!

-         Ba nu e o șpagă. E un simplu plic cu bani.

M-am scărpinat în cap și am desenat și un buzunar, destul de rezonabil, de costum armani, pentru plicul desenat mai înainte.

-         Dar șpaga pe care ai desenat-o tu nu este pentru costumele de la ministere, e doar o mică șpagă.

Atunci am desenat un sertar de birou vechi. Am zic că mai mult ca sigur nu are cum să aibă un birou vechi unul care ia o șpagă mare. S-a uitat la mine și n-a zis nimic. Părea mulțumit cu șpaga pe care i-am desenat-o.

-         Pentru ce ai nevoie de șpagă?! L-am întrebat, curios fiind de solicitarea destul de bizară.

-         Doar am venit în România, ce e așa greu de înțeles?! mi-a răspuns bosumflat, cu o privire răutăcioasă, de om mare.

Lui Micul Prinț nu-i prea plac oamenii mari. Știe că mulți dintre ei ajung oameni exagertdemari, oameni din ăia multpreaimportanți, absolut nevinonați când este vorba de corupție. El spune că oamenii multpreaimportanți n-au timp de lucruri mărunte, lucruri cu care se ocupă oamenii normali sau tinerii sau copiii. Ei se ocupă numai cu interesul național. El mai zice că oamenii multpreaimportanți au nevoie de șpăgi mari, șpăgi care nu se pot da în plicuri și nu încap în buzunare. Cică și titlu de multpreaimportant se dă în funcție de șpăgile pe care le primesc.

Micul meu prieten este foarte bine informat, știe multe chestiuni despre care eu habar n-am. Mi-a spus despre procedurile tainice după care sunt date titlurile de oameni multpreaimportanți și despre strămoșii acestora, niște eroi ai muncii socialiste. Erau de două feluri: șefi de partid și securiști. Primii apărau interesul național și ceilalți îi păzeu pe primii în interesul național. Atunci l-am întrebat ce știe despre șpăgile oamenilor extraordinardeimportanți.

-         Șpăgile sunt de mai multe feluri. Sunt șpăgi importante, care se dau numai în conturi din străinătate, alte șpăgi sunt cu titlu de cadou sau de împrumuturi nerambursabile, așa ca fondurile europene. Șpăgile comune se numersc parandărături și sunt împărțite cu colegii deee... cu colegii. Mai sunt și șpăgile extraordinare, dar alea sunt pentru multpreaimportanți mai nătăfleți și sunt transformate în cârnați și pălincă.

Mi-a mai spus că, atunci când se ocupă cu interesul național, oamenii multpreaimportanți, nu stau la cozi pe la ghișee la pașapoarte, iar când sunt în trafic trebuie să meargă neapărat în coloană oficială, ca să-i vadă oamenii mărunți și neînsemnați ce extraordinar de importanți sunt ei. Ei sunt foarte grăbiți că interesul național nu poate aștepta. Pe lângă interesul național, oamenii multpreaimportanți fac campanii electorale. În aceste campanii află că oamenii ăia mici și neînsemnați trăiesc rău. Trăiesc rău fiindcă n-au spitale, n-au școli, n-au străzi sau autostrăzi, n-au apă, n-au servici (au doar servicii speciale), au salarii de... extraordinar de mici. Dar asta nu e din vina lor, e din vina celorlalți care sunt răi și vor să fure și să vândă țara. Atunci oamenii multpreaimportanți, ca să arate cât de mărinimoși sunt față de oamenii mărunți, fac promisiuni. Și promit timp de o lună, ăsta e temenul legal de promisiuni.

Atunci Micul Prinț a luat o figură foarte gravă.

-         De promisiunile astea nu e nimeni interesat. Dar mie îmi plac promisiunile astea. Sunt la fel ca poveștile fraților Grimm, numai că invers.

-         Cum adică invers? Întreb eu nedumerit de cele ce spune.

-          În poveștile fraților Grimm totul începe rău dar se termină întotdeauna bine. În promisiunile oamenilor extraordinardeimportanți e invers. Adică ei îți spun că o să mărească salariile, au să scadă impozitele, au să facă spitale și școli, etc. dar după alegeri taie salariile, închid spitale și școli ca să și le retrocedeze, se dărâmă autostrăzile și mai născocesc câteva taxe, așa ca să mai înființeze o instituție importantă pentru cineva extraordinardeimportant care i-a ajutat să facă promisiuni. Pe scurt, se termină rău tare.

-         Și de ce crezi că nu e nimeni interesat de promisiuni?

-         Păi, tu nu știi?! Toți știu că sunt făcute doar așa, că e o lege care-i obligă să facă promisiuni timp de o lună, dar numai din patru în patru ani, după care se întorc înapoi să se ocupe de interesul național. Și oamenii mărunți și neînsemnați știu asta, dar lor le place. E ca la campionatul mondial de fotbal în care fiecare ține cu câte o echipă.

-         Și oamenii extraordinardeimportanți de ce mai fac promisiuni dacă știu că nu-i crede nimeni?

-         Așa, ca să respecte legea și să vadă toată lumea că ei se luptă cu interesul național. Atunci când obosesc, că obosesc și ei, se duc într-un loc care se cheamă parlament și se culcă. Nu e așa de comfortabil acolo, dar se chinuie, și ei, așa. Când se trezesc sunt puși să facă gimnastică, să se mențină în formă pentru a lupta în continuare cu interesul național. Da ei nu fac gimnastică cum fac oamenii mici și neînsemnați. Ei ridică o mână sau amândouă mâinile, apoi se duc pe rând în față și dau din mâini până îi oprește cineva. 

L-am mai întrebat de unde știe despre oamenii extraordinardeimportanți și mi-a spus că acolo pe asteroidul lui nu are cablu TV și se uită la oameni așa cum poate el să vadă. Dacă ar fi avut cablu s-ar fi uitat la canalele TV de știri și ar fi înțeles mult mai bine.

Page 1 of 26