Webhosting

Red PURPLE BLACK

În sfârșit avem viceprimar

Scris de 

Astăzi, 31 august 2016, după Hristos, s-a adunat Consiliul Local Podu Iloaiei să aleagă un om de vază, pentru a conduce, cu glorie micuțul nostru târg. Au fost propuși 2 consilieri, unul din partea ALDE în persoana lui Victor Todirașcu și unul din partea PMP, Costel Tcaciuc.

            Viceprimarul orașului Podu Iloaiei a fost ales domnul Costel Tcaciuc, cu 12 voturi, în defavoarea domnului Victor Todirașcu, consilier ALDE, care a primit 4 voturi.

Procedura de vot a fost secretă, conform metodologiei de funcționare a Consiliilor Locale.

Contactat de redacția noastră, proaspătul viceprimar a declarat: „Nu ne apăram interesele proprii ci dorim să rezolvăm problemele cetățenilor. Nu sunt importante problemele personale ale consilierilor. Mă interesează să fie bine pentru cetățeni. Vrem să ne întâlnim cu cetățenii să-i ajutăm să-și rezolve problemele.”

            La ședință a participat, din partea PMP Iasi, domnul deputat Petru Movilă.

            În urma votului de astăzi, pe lângă alegerea viceprimarului, s-a format și o majoritate în Consiliul Local, formată din  6 consilieri PSD, 5 consilieri PMP și un consilier ALDE.

            Din surse neoficiale știm că un politician local, în două rânduri, l-a rugat pe domnul primar să fie ajutat să acceadă la funcția de viceprimar.

            Noul viceprimar ne-a promis un interviu în exclusivitate. 

Revenim cu amănunte.